Fluturi, vise şi fum

chemare

2012-03-01T21:14:00.003+02:00

n-aş şti să spun ce anume
îmi ghidează simţurile spre a răspunde
întrebărilor ce freamătă încă nespuse
pe buzele-i crude

o încreţire particulară
a frunţii împovărate
ori, poate, trecerea impulsivă
de la încrâncenare la cel mai
luminos surâs pulsând în fiecare fibră

nu ştiu să numesc
resortul interior ce a ţinut
precarul mecanism la un loc pentru
23 de veri, toate neîmpărtăşite

nu-i ştiu textura palmei pe pielea-nfrigurată
aşa cum nu îi pot ghici
intensitatea şoaptei matinale
ori apăsarea sărutului pe frunte
atât de des imaginat
adânc în noapte

însă ştiu tot ce-mi rămâne de ştiut
tăcerea încleştată
cu care îmi goneşte somnul volatil
tăcerea în miezul căreia
desluşesc vocea râului lin
ce mă cheamă

latent

2012-02-01T20:18:00.003+02:00

Luna mă cheamă difuză
cu braţele silfide de satin.
Cântecul ce îmi rezonează în piept
stă nescrijelit pe portativul coastelor
- aştept, îngân
şoaptele ce se perindă
pe buzele dorului violet
gol ca o casă bătrână.
O casă frumoasă, de altfel
cu ferestre mari
şi iederă crescută seducător drept ramă.
Scara veche, de lemn
ar scârţâi prelung de singurătate
sub cel mai uşor pas.
Însă pereţii tapetaţi au cele mai multe secrete
- o mână pricepută ar mângâia şoaptele din ei
până s-ar depăna
fuioare de poveşti fără sfârşit.

Luna stă galbenă pe boltă
şi-mi veghează
aşteptarea neclintită în adâncul nopţii dense
ca o pădure norvegiană.
Iar eu, biet cerb rătăcitor,
adulmec întunericul cu pofta
vânătorului mânjit de sânge.

When I grow up...

2012-01-26T21:23:00.003+02:00

Într-un loc şi un timp în care nu aş depinde de nimeni, iar deciziile le-aş lua considerând doar gradul de plăcere resimţit, aş purta o rochie scurtă de catifea roz prăfuit, cu guler din dantelă albă. Aş locui într-un apartament micuţ dintr-o clădire veche, bucătăria mică ar fi plină de ceaiuri, ceşti şi condimente, iar micul balcon cu balustradă din fier forjat ar avea flori în jardiniere şi o masă şi două scaune tot din fier forjat. Aş purta pantofi din pânză moale, înflorată şi părul roşu ar sta prins într-un coc lejer, înalt. Rafturile cu cărţi n-ar fi niciodată suficiente. Patul dublu, alb, ar avea cearşafuri albe de bumbac şi ar fi veşnic nefăcut. Pe un birou vechi de lemn, sub fereastră, ar trona o maşină de scris şi o vază cu un trandafir proaspăt. Pe pervaz, o orhidee albă şi una mov. Deasupra patului, multe poze lipite şi un dreamcatcher atârnat. Un şevalet şi trusa de pensule şi vopseluri rezemate de un perete. Iniţialele mele şi ale cuiva drag inscripţionate în uşa de la dormitor. Sufrageria ar fi o cameră doar pentru citit şi văzut filme vechi. Mâncare organică în frigider şi miros de brioşe şi cafea dimineaţa. Bicicleta agăţată de peretele din hol. O colecţie de discuri şi un pick-up în camera de citit, neapărat decorată în nuanţe pământii. Un cufăraş pentru scrisori sub pat. Haine delicate, fiecare pe umeraşul ei, în şifonier. O baie cu faianţă pătrată, roz pal, cu o cadă albă, veche şi curată, fără perdea de duş. Fără neoane în baie. O canapea moale de pe care să văd filme în braţele cuiva. Ferestre mari, multă lumină şi perdele albe, simple, până în podea. Parchet din lemn patinat, cald, pe care să dansez desculţă. Cât mai puţine aparate electrocasnice/electronice. Un animal vioi şi drăgălaş. Dimineţi lungi, lipsite de grabă şi nopţi târzii, lipsite de griji. Fericire. Mulţumire. Speranţă.

make yourself

2011-12-31T16:32:00.005+02:00

I think it's safe to say that everyone wants a change from this new year. Problema cu schimbările e că nu e suficient să ţi le doreşti ca să aibă loc. Lucrez la o listă de (deocamdată) 60 de dorinţe ori obiective pentru 2012 şi nu numai, dintre care multe pot părea infantile ori de-a dreptul stupide, altele idealiste ori absurde. Ceea ce m-a determinat să le păstrez pentru mine, cu condiţia să fac tot ce-mi stă în putinţă să le îndeplinesc. Pot să vă spun însă că 2012 îl voi trăi pentru mine. Vreau să mă fac fericită, să îmi fac toate poftele, fie că e vorba de o îngheţată, o carte, un film, ori o călătorie neprogramată către un loc în care n-am mai fost niciodată. Vreau să învăţ să mă ascult şi să urmez drumul pe care trupul, sufletul şi mintea mea îl ştiu deja, însă teama şi reţinerea mă împiedică să îl văd. Am fost mulţumită de rezultat de fiecare dată când am făcut ceva pe cont propriu, după regulile mele, aşa că intenţionez să fac din asta un obicei.
Nu îmi pare rău că s-a terminat anul ăsta, nici nu mă bucur. Timpul îşi urmează cursul, ritmul. Nu putem să îl schimbăm în vreun fel, ci doar să ne bucurăm de el înainte să treacă. So here's to seizing the day and enjoying the ride!

redeem

2011-12-10T23:39:00.007+02:00

Mi-e teamă de intensitatea şi frecvenţa cu care
îţi vorbesc în gând, în şoaptă ori suspin.
Minunea de a mă materializa în preajma-ţi
îmi pare iminentă
căci petrec mai mult timp în gând cu tine
decât cu mine.
Mi-e teamă că într-una din aceste zile
mă voi pierde în aburii înmiresmaţi ai imaginaţiei
fără a lăsa un fir de legătură
cu partea-mi materială, palpabilă.
Ochii mi-au devenit două picături profunde
de oglindă fluidă
cu singurul scop de a le permite celorlalţi
să îşi aranjeze cravata ori să-şi verifice machiajul
în privirea mea dezrădăcinată.
Unde sunt? În ce univers paralel
îmi e concentrată fiinţa în asemenea măsură
încât celelalte proiecţii ale sinelui sunt fade
ca un ceai neîndulcit ori
prea slab infuzat?

Mi-aş dori un înger, însă nu unul al uitării
ci al amintirii
care să rupă pecetea de tăcere aşternută
pe buzele inerte ale chipului de lut.

Vino, vino şi dă-mi glas
cu tăria trilului izbăvitor de phoenix

Fiică neştiutoare a muntelui ce sunt...
voi lăsa oare râul să treacă prin mine?
Curgerea ritmică, bolborosită
m-ar purta răbdătoare spre vărsarea
în echilibrul universal

chaos driven

2011-12-04T18:48:00.003+02:00

Posibilitatea unei evadări mi se croieşte din ce în ce mai des şi mai seducător pe pânza interioară a pleoapelor.
Mă uimeşte uşurinţa cu care mă pot priva de orice prezenţă umană, fără a-i simţi necesitatea.
Camera mea, curată până în cel mai inaccesibil colţişor, îmi pare un ascunziş mult mai primitor.
Somnul îmi este un prieten cu atât mai bun, cu cât amân întâlnirea noastră cât mai adânc în noaptea vaporoasă.
Priveliştea cerului îmi e indiferentă până la amurgul însângerat urmat de catifeaua bleumarin a nopţii.
Tânjesc după un gust familiar, dulceag şi melancolic, căruia însă nu îi pot atribui un nume.
Oja azurie, ciobită mă împinge să îmi mut privirea de la unghiile ce se vor a fi incolore.
Visez străini dragi cu plete negre şi ochi de un verde crud, străini pe lângă care trec de atâtea ori cu privirea abătută şi buzele pecetluite, de teamă să nu îmi ghicească imaginarul sentiment.
Unde e oare piesa lipsă fără de care haosul mă îndrumă spre cele mai contradictorii stări?
Unde sunt eu, de fapt?

gânduri de sub pernă

2011-11-23T23:40:00.002+02:00

mi-e groaznic de teamă că aş putea
vorbi în somn
cine ştie ce secrete
adânc înrădăcinate în subconştient
aş împărtăşi nopţii
în mod involuntar?

*

mi-ai trimis un sărut prin poştă
dar plicul, nedumerit, a rămas
pecetluit pe noptiera mea
crezând că a greşit
adresa

*

am nevoie de un dicţionar de vise
pentru fiecare pleoapă închisă
în somnul nostru agitat
de morţi frumoşi cu suflete-nnodate

*

îmi creşte o rană în ochiul stâng
mi-e teamă să nu-l confunde lumea cu o
roşie cherry
poate un trecător înfometat
îşi va înfige dinţii în el din greşeală

Riv.

2011-11-17T19:10:00.005+02:00

Carry me to sleep,

my darling dream with golden locks
like crisp, morning sunshines.
Your soft turquoise gems you call eyes
will guide me home 'cause
home is where the heart is
and my heart, so eager to reach you,
has left me behind.
Will I ever feast on your loving words
again? or maybe for the first time...
I can't tell,
but I shall wait as many
full moons as it takes.
My love, too soon departed
my neverending dream.

pentru M.

2011-11-14T22:21:00.006+02:00

Ne ştim de aproape un an
Însă tu m-ai găsit întâmplător
M-ai citit din scoarţă-n scoarţă până să-mi poţi calcula anvergura aripilor
Apoi ai început să îmi trimiţi scrisori

Ţi-ai croit drumul spre mine sfios, cu duioşie
În plicuri albe, foi liliachii şi flori presate
Ca într-un film vechi, pe gustul nostru
Cu fete cuminţi în rochii lungi, pe biciclete
De-a lungul bulevardelor înmiresmate
Din oraşul cu salcâmi

Ne-mpărtăşim neîndoit grijile fiindcă
Neliniştea mea şi neliniştea ta
Dau împreună o linişte mare

Baudelaire spunea că trebuie să fim întotdeauna
îmbătaţi - de vin, de poezie ori virtute
Noi cupa de argint o umplem până la refuz
cu nopţile-mbibate în melancolie difuză

Noi suntem rezultatul unei întretăieri în zbor
a căilor sinuoase ce ne-au fost hărăzite
de către cineva ori ceva care ştia
câtă nevoie avem una de cealaltă

Oamenii sunt creaturi bizare
singurătatea ne este o a doua piele
dorul de ceea ce nu am ştiut vreodată că îmi lipseşte
am învăţat să îl strig pe numele tău

strange(r)

2011-11-04T23:09:00.006+02:00

“I have always depended on the kindness of strangers.”

Imi savuram in tacere cafeaua cu lapte cand l-am vazut trecand cu doi prieteni prin fata cafenelei. Prima oara cand a trecut, i-am admirat parul negru şi ciufulit, fiecare bucla lucea in soarele aspru de noiembrie. Avea o chitara in spate, dar nu mi-am dat seama daca era electrica sau acustica. Am zambit, pentru ca mi-era dor sa vad asa ceva. A doua oara, la distanta de cateva minute, s-a intors de unde venise, de data asta parea ingandurat, de parca a uitat ceva.

Poate o ora mai tarziu, cand ma indreptam spre iesirea dintr-un supermarket, l-am vazut lasand chitara la intrare. A intrebat-o pe fata de la informatii daca trebuie sa isi lase si geanta, a zis ca nu. Avea o geanta kaki tip postas si o doza de dr pepper in mana. Inainte de a intra in magazin, fata i-a lipit o eticheta pe doza. N-am inteles de ce, pentru ca acolo nu vindeau dr pepper. Dar m-am bucurat ca am putut sa il privesc in acele doua minute. Stii, imi place sa privesc oameni pe care nu ii cunosc. Mai ales daca ei nu imi observa prezenta. E ca si cum personajele vreunei povesti ar prinde viata in fata mea. O poveste inventata de mine, in care ei sunt oricum as vrea eu. Sigur, n-am idee cine e el de fapt. Nici nu cred ca vreau sa stiu. Dar e un personaj frumos in povestea mea de azi.

M-am intrebat de multe ori daca se gandeste cineva asa si la mine. Daca imi urmareste gesturile si imi ghiceste gandurile cineva cu o imaginatie la fel de intortocheata ca a mea. In viata reala, acest joc ar putea fi considerat hartuire, mai ales daca esti prea insistent cu privirile. Dar mie nu-mi place sa pun bariera intre realitate si fantezie. Asta ar insemna poate sa ma rup complet de realitate. Inca mai sper ca le pot avea pe amandoua.

truth be told...

2011-11-01T22:33:00.006+02:00

... there is no truth.

Nu există o soluţie universală pentru toate problemele. Nu există soluţie general valabilă nici pentru o singură problemă, modul de rezolvare depinde exclusiv de cel care se confruntă cu acea problemă. Nu există reguli ideale, de neîncălcat. Şi, mai ales, formulele nu se aplică pe oameni. Pentru că poţi să străbaţi lumea în lung şi-n lat şi nu vei găsi două persoane identice. Aşadar, modul de confruntare cu orice tip de problemă devine o alegere personală, care nu poate fi impusă.
Filosofia mă pasionează şi mă revoltă în acelaşi timp. Cred că fiecare poate crea propriul curent filosofic, fie doar prin alegerea mai multor elemente din diferite ideologii. Sau poate veni cu ceva complet nou, aşa cum au făcut atâţia filosofi pe care ni-i dau manualele drept exemplu. Nu cred în adevăr şi dreptate în filosofie. Nu îi poţi spune nimănui că ceea ce crede e greşit, oricât s-ar opune propriei tale conceptii. Tocmai asta e frumos la filosofie. Libertatea de exprimare. Dreptul la opinie. Şi e destul de interesant să afli cum au gândit alţii înaintea ta şi să încerci să îi înţelegi, atâta timp cât nu îţi urmezi impulsul de a-i ignora doar pentru că au alte perspective asupra vieţii decât tine.
Cât despre adevăr... cine mai ştie ce e adevărul? Pentru mine, adevărul nu e universal, ci cât se poate de personal. Şi intens. Şi dureros, adesea. Dacă nu încerci să fii deschis, receptiv, open minded, o să treci pe lângă multe lucruri importante în viaţă care ţi se vor părea nesemnificative. Doar pentru că nu te-ai obosit să priveşti mai cu atenţie, să îţi dai voie să simţi. Adevărul meu îl recunosc prin instinct şi raţiune. Şi pot să spun că asta m-a ajutat să am convingeri puternice pe care le susţin, dar în acelaşi timp să nu exclud posibilitatea de a mă înşela. Nu ştii niciodată ce te aşteaptă după primul colţ de stradă.

"Keep an eye on the road, your hands upon the wheel."

fantasme

2011-10-27T23:03:00.004+03:00

"I'm in a very odd place"

Refuz să cred că oasele mele poartă în ele
amintiri mai profunde decât cele
scrijelite cu buzele
pe scoarţa mea cerebrală

Liniile fin creionate ale amprentelor mele
îmi pot dezvălui identitatea
însă taina atingerilor date
rămâne pecetluită

Soarta îmi e străină
ca o mătasă în valuri de turcoaz
prelinsă pe şoldurile pline ale unui miraj

I'm too young to feel this old

2011-10-24T19:44:00.002+03:00

My words stumble on the tip of my tongue
Like ill, frightened children
Facing some sort of twisted fate

My hands tremble at the sight of the clock
Morning hours hurt me like silent executioners
As I stand accused of being numb

My eyes no longer witness miracles
But the sight of the bathroom mirror
Is living proof of my humble decay

What point could there possibly be
In this slowly growing chaos
Spreading underneath my skin?

accidentul

2011-10-13T20:22:00.010+03:00

Mă ustură ochii şi mă înţeapă o durere ca un ţipăt, de parcă am văzut prea multe, prea deodată şi prea devreme. Simţeam usturimea până în hăul orbitelor, dar nu m-am putut opri. Paginile îngălbenite şi lumina slabă parcă s-au aliat împotriva mea, dar am citit mai departe, cuvânt după cuvânt, cu lacrimi sfidătoare pe gene, ca stropi de rouă pe firul crud de iarbă. Şi pentru ce? O poveste încurcată, difuză, înceţoşată, cu oameni care îmi seamănă prea mult, cu o nespusă disperare în gesturile inconştiente. Am vrut să mă opresc după primele zeci de pagini, neînţelegând cum o poveste minunată citită cu o zi înainte poate fi cuprinsă în paginile aceluiaşi roman cu ceva atât de stângaci şi trivial început. Ce bine, ce bine că am citit mai departe, mânată poate de un fel de revoltă, de parcă ceream mai mult de la poveste şi dacă ceream cu suficientă tărie, aş fi primit. Şi am primit... oh, poate mai mult decât trebuia, fiindcă personajele mele s-au dovedit a fi atât de neînţelese, atât de pătrunzătoare cu îndârjirea unuia şi absenţa altuia. Nu cred că aş putea povesti în vreun fel, am rămas doar cu micile gesturi, cu ridicarea din umeri, cu sărutarea unei pleoape şi cu albul orbitor pe care încă îl resimt, în special când închid dureros ochii.
Nu ştiu. Ce trebuia să înţeleg? Ce sens în izolarea lor în munţi, în frig, în alb şi în incertitudini? Prea puţin contează... Dar am rămas cu senzaţia izbitoare de zăpadă proaspăt aşezată pe un palton vechi şi drag.
Şi acum? Şi acum... înapoi la realitate, ar fi răspunsul corect. Adevărul e că singura realitate pe care mi-o doresc cuprinde cărţi şi cafea şi căldura somnoroasă din casă în contrast cu frigul brutal de afară. Şi un cântec monoton de ploaie în fereastră.
Şi când te gândeşti că am găsit cartea dintr-un accident...

shell

2011-10-02T21:02:00.003+03:00

atâtea senzaţii, imagini, şoapte şi dureri deodată încât rămân captive în cochilia mea perfect sigilată, oricât ar fi de afectat exteriorul ei. toţi cei care au fost şi nu mai sunt au lăsat un semn. însă n-au pătruns cu adevărat până în masa catifelată dinăuntru, faldurile pale ale unui pântec imaginar în care mă ascund. pleoapele întredeschise îmi trădează oboseala neschimbată. trec prin zi cu aşteptarea nopţii şi a unui somn fără vise. aripi de porumbel îmi acoperă rana din piept, deschisă, purpurie. liniştea mi-e îmbrăcată în aceleaşi note de pian, prelungi, îndurerate. şi sunt goală de dorinţă, ori de noţiunea unui viitor...
ce e mai introspectiv decât a fi lăsat singur cu tine însuţi? fără oglinzi, fără alţi ochi în care să te cauţi. doar nevoia de a-ţi fi suficient între cei patru pereţi albi ai minţii. fără ferestre prin care să vezi dacă mai există ceva pe lume în afară de neputinţele tale. un trandafir ale cărui petale roz pal să îţi mângâie obrajii neatinşi. lacrimi calde se resemnează pe mătasea obrajilor şi apoi pe buzele lipsite de culoare. o simplă poveste nespusă, păstrată aici, în cochilie..

2011-09-29T21:42:00.004+03:00

"Run deep, run wild". Honey. Vanilla scented skin. A cup of warm milk and a new obsession before going to bed. Chipped scarlet polished nails. Finally some peace of mind as I took care of the clutter around and inside of me. I've made room for new things in my life. So many things remain unseen, unknown, untamed. You just gotta put on some red boots and walk all over what's getting in the way. There's nothing you can't do once you've set your mind to it. My mind is currently dressed in shades of blue and white lace lingerie.
I'll be exactly who I want to be. I am a human being made of flesh and blood and spirit. You can't change my mind and you can't have my heart. I only surround myself with people I find intriguing and reliable. My love for art is my sole reason for living.
Give me Friday afternoons, an old book, a cherry flavoured lollipop and a walk down an alley with pale pink roses. That'll do the trick.
I'm seriously thinking of getting the word 'river' tattooed somewhere. Like on the side of a finger or something.
And I'm off to sleep.

morning coffee

2011-09-01T00:22:00.004+03:00

Să fie oare cana de cafea
Pe care mi-o pregăteşti conştiincios în fiecare dimineaţă mohorâtă
Cea care m-a convins să te păstrez?

Mă cunoşti doar
Oamenii nu-mi plac decât în cărţi şi filme sau fotografii
Dacă au acel aer de fatalitate seducătoare
Sau măcar o profundă înclinaţie spre absurd
Şi o pasiune mărturisită pentru haos

Tu, în schimb, eşti un om serios
Cu cravată şi maşină în garaj
Te bărbiereşti în fiecare dimineaţă şi
Tenul ţi-a căpătat acea nuanţă gri
Ai pantofii de piele frumos aliniaţi
Ca nişte soldăţei gata să te poarte
Pe câmpul de luptă al biroului tău spaţios

Desigur, te întrebi de ce
- şi pe bună dreptate -
Seara, când vii istovit de la muncă
Şi îţi arunci servieta pe scaun
Nu simţi miros de mâncare gătită şi
Masa nu e frumos aranjată, cu lumânări aprinse
şi alte prostii din astea

Mă găseşti mai mereu în bucătărie
cu un pahar de Merlot şi un
Rimbaud sau Baudelaire în mână
Mă săruţi părinteşte pe frunte, mă întrebi cum a fost ziua mea
îţi răspund că abia acum începe

Şi se termină undeva spre zori
Cu mine pe pieptul tău gândind că
poate mă cunoşti prea bine

2011-08-29T20:35:00.003+03:00

I'd love to sit in front of a camp fire with some friends around me, maybe listening to someone play guitar.
I'd love a cup of sweet coffee, although it's almost 9 P.M.
I'd love to light up some candles and take a long, hot bath, just feeling every muscle relax.
I'd love it if it were chilly outside and I'd have to throw on an oversized sweater to go out and have a smoke.
I'd love to stumble across a random unknown song and feel like I've known it my whole life.
I'd love to watch a cute movie with my best friend at my place with a giant stock of popcorn and some hot chocolate.
I'd love to stare at some guy's pale skin covered in awesome tattoos.
I'd love to open the window and hear someone playing the piano somewhere near.
I'd love to run my fingers through someone's copper red hair, then braid it.
I'd love to slow dance with someone without any music.
I'd love to wake up next to someone who lights up my day just by being there.
And I'd love to love someone right now.

acum

2011-08-27T23:43:00.004+03:00

Acum nu te vezi în oglindă, dar te priveşti până în adâncul fiinţei tale.

Acum nu ştii ce gândesc alţii, dar tu gândeşti frumos şi sincer despre tine.

Acum e linişte în casa goală, dar în tine e muzică şi sufletul îţi dansează lent ca o pleoapă somnoroasă îmbrăcată în caşmir violet.

Acum... tot ce îţi lipseşte e un somn uşor ca îmbrăţişarea nopţii.

apart

2011-08-24T22:16:00.003+03:00

you no longer look the same as your pretty self
you've been crushed by the gentle touch of time
and scattered across the seas
the mere ashes of you have reached me
as we've both longed to reunite
yet not in flesh and steaming bloog
but fractioned reflexions of youth

have we truly missed out on love
or is it fear that keeps us apart
as inches feel like miles
and our hearts turn to stone?

if only tonight we could sleep...

2011-08-16T23:45:00.003+03:00

Dar nu, noaptea e sătulă de somn şi tăcere, noaptea vrea să guste, să audă, să simtă. Iar când i se refuză plăcerea şi somnul îţi ocoleşte braţele întinse, pregăteşte-te pentru încă o noapte albă de însemnat în agendă. Alte ore pierdute, alte gânduri împrăştiate în locuri pe care le eviţi cu stricteţe pe lumină. Locuri în care te aşteaptă însetaţi demonii tăi cei mai fideli: teama şi singurătatea. Pe timpul zilei tot mai reuşeşti să le eviţi strânsoarea brutală, dar ştii clar că dimineaţa te vei trezi cu vânătăi purpurii. Şi n-ar fi prima oară când te trezeşti cu răni pe care nu ştii cine le-a provocat, dar rănile astea sunt adânci şi se vindecă greu, mai ales dacă sunt făcute în locul potrivit, unde demonii ştiu să ţintească precis şi sigur.
Sătul de zvârcoliri în cearşafurile impregnate cu disperare, te vei îndrepta ţintă spre o oglindă, sperând în secret că te vei recunoaşte, că reflexia ta nu va fi distorsionată. Vei fi într-adevăr tu, dar ochii îţi vor fi goi ca două găuri negre. Buzele le vei avea lipsite de culoare şi obrajii traşi, ca după o boală îndelungată. Ţi se va părea chiar că oglinda începe să se crape într-un colţ, moment în care vei stinge lumina şi vei putea din nou să respiri. Poate vei deschide fereastra şi vei inspira până ţi se vor umple plămânii de întuneric. Dar nu, noaptea nu te va ierta. Aşa cum nici tu nu ştii să te ierţi pentru cea mai mică ezitare. Îţi eşti propriul judecător şi călău, poate că asta îţi goneşte somnul cel mai des. Abia când priveşti în jur şi nu e nimic aici de care să te agăţi, nimic care să te ţină pe linia de plutire, îţi dai seama că greşeala cea mai mare... eşti chiar tu.
Aştept să fur un răsărit care să îmi risipească umbrele şi vina, aşa cum valurile şterg orice scris de pe nisip. Aştept să simt iar soarele în piele şi să ajung la un compromis cu noaptea. Poate îi voi scrie sonete în schimbul unui somn liniştit.

counting

2011-07-21T00:56:00.003+03:00

you gave me this kind of
sinking feeling
like looking out the window at the rain
pouring and pouring for days in a row
sort of like counting my breaths
hoping my eyes will eventually tire
from searching for a hint
a mere shade of regret
in the way you held your cup of coffee
black, with two sugars
in the way you lingered on a random tune
whistling the life out of it
but you had a certain way
of gently sneaking out of things that
somehow ruined your mistery
and so I'm still looking out the window
but really looking back at us
at how we easily fooled ourselves
into knowing each other
until we got too dangerously close

what now, my dear?
what about now, love?
you'd reply with a careless grin
well, now
I shall close my eyes and stop counting

I just need a bit more time...

2011-07-14T00:50:00.009+03:00

... to spend with myself ...

... and find peace ...

... before I open the door ...

... towards wherever it may take me .

touch

2011-07-02T00:33:00.004+03:00

- Ştii, deodată m-a lovit o nevoie inexplicabilă de a fi atinsă. De a simţi pielea cuiva pe a mea.
- Parcă Buddha zicea că dorinţa e rădăcina tuturor suferinţelor.
- Asta ar explica multe legat de noi două, dar nu la asta mă refeream. Nu zic de dorinţă.
- Dar?
- Zic de o senzaţie colorată în portocaliu şters care te îmbracă atunci când simţi o piele caldă şi moale atingând pielea ta.
- M-ai pierdut, A.
M-am întors cu spatele la ea şi m-am prefăcut că mă uit pe fereastră. Ploua cu furie aproape şi temperatura corpului meu se ajusta picăturilor prelinse pe geamul uşor aburit. Îmi alergau fiori reci pe spate, unduindu-mi bluza subţire de voal purpuriu. Nu găseam un nume stării mele şi asta mă neliniştea puţin, deşi ştiam exact cum puteam să-i dau de capăt. Doar că nu ştiam cu cine.
- Ai vreodată mustrări de conştiinţă?
- În legătură cu ce?
- Orice, nu ştiu. Lucruri făcute la întâmplare. Din întâmplare. De dragul întâmplării.
Şi-a ascuns privirea în ceaşca de cafea neîndulcită şi a băut încet, amânând momentul pe care îl aşteptam din ceea ce credeam că era curiozitate. Avea un gest al ei care mă încânta şi o prindea de minune, mereu ridica degetul mic atunci când ţinea ceaşca, inconştient şi natural. M-a surprins zâmbind fără să mă întrebe de ce. Ochii îi băteau puţin spre galben, mă ducea cu gândul la o pisică elegantă cu blana gri. Şi îi vedeam ezitarea tremurând odată cu buza de jos.
- Păi.. ştii că evit să fac lucruri pe care le-aş regreta. Acum, cel puţin.. Dar, desigur, am şi eu câteva poveşti de ascuns de procesele de conştiinţă. Nu ştiu ce te aştepţi să afli.
- Nimic mai mult decât ce vrei să-mi spui.
- Ar fi ceva ce cred că o să rămână marele meu "what if". Era pe la începutul lui iulie şi am plecat cu trenul spre satul bunicii mele, aveam vreo 18 ani. Era un drum de o oră şi ceva şi ştii că îmi place să vorbesc cu cineva când călătoresc, nu doar să privesc pierdută pe fereastră cum se schimbă peisajul. Dar eram singură în compartiment şi pe deasupra era foarte cald. Aşa că mi-am scos agenda, mi-am întins picioarele pe geamantan şi am început să desenez cireşe. Eram atât de absentă încât nu l-am observat pe bărbatul care intrase în compartiment şi stătea în picioare cu privirea aţintită spre mine. M-a întrebat ce desenez şi i-am arătat. Atunci s-a aşezat lângă mine şi mi-a întins o pungă plină cu cireşe. Nu avea decât o servietă la el şi punga cu cireşe mari şi coapte. I-am mulţumit şi l-am întrebat cum îl cheamă, a zis că Andrei. Nu era un Andrei obişnuit, i-am zis şi lui. Era înalt, brunet şi avea fruntea limpede de orice grijă, iar mâinile lui erau pătate de vopsea. Când l-am întrebat de la ce sunt petele, şi-a deschis servieta şi a scos câteva picturi din care nu am înţeles nimic, dar semănau cu el, toate albastre ca ochii lui. A zâmbit şi mi-a dat o pictură cu un porumbel alb ţinut de nişte mâini albastre, iar restul le-a pus la loc în servietă. N-am ştiut ce să zic, dar el a înţeles. Nu aştepta un răspuns. Mi-a luat palma şi mi-a pus-o pe obrazul lui aspru. Am stat aşa până când a venit timpul să mă dau jos din tren. M-a ajutat să cobor geamantanul, apoi a coborât şi el pe peron. Pentru un moment, am crezut că va rămâne cu mine, dar m-a sărutat lung pe frunte ca pe un copil şi a urcat înapoi în tren, cu un gând ce îi umbrea chipul mai devreme senin.
- Şi nu l-ai mai văzut de atunci?
- Nu, dar mi-am imaginat de multe ori că am mers mai departe cu el.
- Şi de ce nu ai făcut-o?
- Nu de asta mi-a ieşit în cale.
- Dar?
- Pentru atingerea de care ziceai mai devreme. Căldura. Aveam nevoie de ea.
Am zâmbit, mai ales că acum ştiam povestea tabloului din bucătăria ei. Am zâmbit, ştiind că voi simţi şi eu căldura.

I confess I'm a mess

2011-06-26T23:20:00.005+03:00

... and the picture pretty much says it all. Simt că aş putea să dorm cu zilele, dar e o părticică revoltată din mine care bate cu pumnii în pereţii capului meu şi mă ţine trează. Spune ceva de genul "get your lazy ass up and use your imagination before it curls up and dies!".

.. am început să mă îndoiesc de absolut orice are legătură cu mine. Până şi de chestii pe care până acum le-aş fi afişat cu mândrie, susţinând sus şi tare că uite, ştiu să fac şi eu ceva. Ei bine, acum nu mai ştiu nimic. Optimismul meu e tare anemic zilele astea, ai zice că i-am turnat clor pe gât şi i-a pierit orice urmă de culoare în obraji. Când a devenit o problemă să îmi scriu numele corect? Nici de el nu mai sunt sigură.

... I just want to turn my room upside down. Singurul mod în care cred că aş putea face ordine în haosul care se prelinge prin mine ca o caracatiţă cu tentacule seducătoare este să pun totul pe pereţi. Să pictez, lipesc, mâzgălesc, rup, dezmembrez, rearanjez tot ce e în camera mea. Şi când haosul o să iasă complet din mine şi o să fie ceva concret, o să deschid larg fereastra şi o să las soarele să mă trezească... from this mess.

life philosophy

2011-06-22T23:14:00.003+03:00

Vacanţa de vară vine întotdeauna însoţită de zile şi nopţi (mai ales nopţi) lungi de soul searching. Şi după câteva zile de genul m-a lovit: tot ce-mi doresc de la viaţa asta, aşa cum o fi ea, este să învăţ să fac cât mai multe lucruri frumoase. Satisfacţia simţită când ţii un lucru finit în palme, făcut de mâinile tale, bănuiesc că e o infimă bucăţică din bucuria de a îţi ţine copilul în braţe. Şi cum acel moment e (foarte) departe, nu-mi rămâne decât să savurez mostrele de bucurie care îmi sunt la îndemână. Şi ce prilej mai bun pentru o listă cu rezoluţii decât un început de vacanţă? Nu mă voi limita însă la aceste trei luni, obiectivele sunt (sper) pe termen lung.

să mă las purtată în cât mai multe locuri noi
să fiu un spirit liber, lipsit de constrângeri impuse de mine sau de alţii
să îmi păstrez valorile şi principiile, dar să îmbrăţişez schimbarea
să fiu detaşată de ceea ce nu-mi e necesar
să iert şi să mă iert fără ezitare
să învăţ, să creez, să exist
să fiu activă, implicată în tot ceea ce mă priveşte
să lucrez la propria-mi persoană ca la un proiect permanent

În definitiv, oamenii sunt ţinuţi minte pentru felul în care au ales să trăiască. Iar cei care merită respect sunt cu siguranţă aceia ce şi-au urmat destinul şi firea. Which is why I intend to live a life I can respect.

"It may have been in bits and pieces, but I've given you the best of me." - Jim Morrison

tea

2011-06-19T23:49:00.002+03:00

I have never known
a more simple form of life
than the one I squeeze the juice of endlessness from
as if I'd make an herbal tea
out of my deepest fears
and drink the whole cup till
the final sip of emptiness
I have ever felt
is fully disintegrated
in my own graceful self

scarlet

2011-06-19T23:33:00.008+03:00

Sometimes I fear my thoughts will reveal my true nature
like the many shapes in which
alcohol wanders through my veins
I wonder if my lips have slipped
the infamous name seductively crawling
in the heart of every aching drop of wine
longing to feast on my tender taste buds
like a blessed bed covered in
pure egiptian cotton

glow

2011-06-14T12:50:00.003+03:00

her soft, shivering skin
embraced the dim touch of light
with the quiet serenity of
a most needed peace
of both mind and heart

you could see how
every tensioned muscle would
easily become a hint of sunlight
painting her complexion
in a shade of golden glow

her copper locks released a scent of
freshly picked daisies
by the flawless hand of a child

and every bit of my trembling body
urged me to follow this
last living fairy
into her wonderland

Should I stay or should I go?

2011-06-12T17:24:00.004+03:00

The moment I leave is the moment I'm never coming back.

Emma: Mi-am imaginat de atâtea ori că plec de acasă încât mă simt de parcă am făcut-o de fiecare dată. Mi-am împachetat şi despachetat ce am mai de preţ în rucsacul verde de atâtea ori în gând, încât ştiu exact ce aş lua cu mine. Agenda neagră, un creion, pe Henry Miller, căştile şi aparatul foto. Altă variantă ar fi fost să dau foc casei. Însă, oricât mi-am dorit să îi trimit pe toţi cu primul tren spre cea mai neagră şi mai fierbinte gaură a Iadului, am înghiţit în sec şi am rămas. Cu toţi nervii pe care mi-i fac când îi aud certându-se, cu toate privirile dezamăgite pe care le primesc, cu toate tăcerile penibile în care nu răzbate ţipătul ce-mi clocoteşte în sânge. Am rămas pentru că, după o grămadă de zile proaste şi încă o grămadă de zile şi mai proaste, vine acea zi în care mama îmi face clătite, cu toate că detestă mirosul de prăjeală. Şi pentru ziua aia merită să taci şi să înghiţi. Pentru că nimeni altcineva nu ţi-ar face clătite fără să ceară ceva la schimb.

Jack: Tata era un tip dubios. Am locuit numai cu el până la 18 ani, într-un sat cu puţini locuitori, în care toată lumea cunoştea pe toată lumea. Despre mama nu ştiu decât că o chema Marjorie şi îi plăcea să facă dulceaţă de cireşe. Toată cămara era plină cu borcane de dulceaţă, iar tata nu mă lăsa să mănânc din ea decât o dată pe an, de ziua mea. Chiar şi atunci, mă simţeam ciudat, ca şi cum mâncam din amintirea ei şi, în fiecare an, rămânea mai puţin din ea în casă. Nu ştiu dacă ne-a părăsit sau a murit. Cu tata nu aveai cum să te înţelegi decât dacă făceai ce zicea el şi nu puneai întrebări în plus. Ghinionul lui, am fost un copil ale cărui cuvinte preferate erau "de ce". Când îi puneam o întrebare la care nu vroia să răspundă, se ducea pe verandă şi stătea în balansoar până adormea la asfinţit. La 18 ani, am crezut că era momentul să îmi spună ce s-a întâmplat cu mama. Mi-a spus "Jack, băiete, pui prea multe întrebări" şi s-a dus pe verandă. Atunci mi-am pus lucrurile în rucsac şi am plecat de acasă pe bicicletă. Nici măcar nu mi-a strigat să mă întorc.

Jim: Am o soţie, doi copii, o casă mare cu grădină şi gărduleţ alb, un căţel şi o maşină scumpă în garaj. Nu îmi lipseşte nimic, dar am ceva în plus. O amantă. O superbă franţuzoaică de 25 de ani (eu am dublul vârstei ei) cu ochii albaştri şi pielea albă ca laptele. Adeline mă vede ca pe un semizeu, un fel de Ahile modern fără nicio slăbiciune în afară de pasiunea pentru ea. E complet convinsă că îmi voi părăsi familia pentru ea, motiv pentru care nu mă bate la cap cu asta. Jur că, dacă aş fi cunoscut-o înainte să mă căsătoresc cu Jenna şi n-ar fi fost decât un bebeluş pe atunci, mi-aş fi petrecut restul vieţii cu Adeline pe o insulă pustie, mâncând nuci de cocos şi bând rom. Dacă ai auzi-o şoptindu-ţi la ureche cuvinte murdare în franceză, ai înţelege perfect ce vreau să zic. Altfel, probabil că par cel mai mare idiot, care nu ştie să îşi aprecieze familia. Dar tocmai aici e buba. Ştiu că nu există femeie mai blândă şi fidelă ca Jenna, ştiu că David o să fie un bărbat mai bun decât mine şi că scumpa mea Becca, deşi are 12 ani, e o balerină de excepţie şi o iubesc mai mult decât orice pe lume. Ştiu ce am. Dar nu vreau să fiu definit doar de ceea ce am. Adeline mă ajută să-mi amintesc de mine, de cel care eram înainte de toată nebunia asta. Şi nu ştiu la care parte din mine să renunţ.

Zoey: Câteodată mă simt invadată de o tristeţe sfâşietoare, genul de tristeţe care te face să plângi în hohote până scoţi tot răul din tine. Partea ciudată e că nu am niciun motiv să fiu tristă. Nu unul pe care să mi-l explic, în orice caz. Alteori, văd magnolii înflorite în curţile oamenilor şi o melancolie nedefinită mi se răspândeşte prin corp, ca o sfârşeală a simţurilor. Încerc să îmi ascund aceste stări, dar tot am impresia că oamenii îmi pot citi fiecare regret pe chip, fiecare lacrimă în privire. Iar pielea... oh, pielea e ca o scoarţă de copac în care durerea şi-a scrijelit amarul de-a lungul vremii. Nu am trăit nicio dramă care să îmi marcheze existenţa, nici o mare suferinţă în dragoste, dimpotrivă. Găsesc că e destul de greu să formezi legături semnificative cu oamenii. Sufletele sunt capricioase, nu le poţi instrui să se ataşeze. De fiecare dată când crezi că ai sufletul sub control, îţi scapă printre degete ca o eşarfă de mătase purpurie. Câteodată, viaţa nu mi se pare menită pentru oameni. Nu suntem pregătiţi să o înfruntăm. Suntem atât de fragili, încât... poate e o luptă pierdută din start. Poate... e mai bine să renunţi la luptă cât încă mai ai voinţă.

eliberare

2011-06-09T00:11:00.003+03:00

planai deasupra mea ca un uliu încremenit în zbor
cu simţurile absorbite de fiecare gest zămislit
cu cea mai naturală indiferenţă

înainte de tine
senzaţiile aveau coordonate bine definite
asemeni unui mecanism elaborat
a cărui funcţionare depindea exclusiv
de starea vremii din mine
nu mi-a plăcut niciodată să depind
de variabile şi intenţii ce nu-mi aparţin
e un fel de insultă la adresa propriei persoane
să te laşi manipulat ca o masă maleabilă
de emoţii şi ezitări

conştiinţa de sine s-a autodesfiinţat
în momentul în care braţele gândurilor tale m-au înlănţuit
într-un amalgam deşirat de dorinţe
absurde şi complet nepotrivite
firii mele statornice

lipsită de coloană vertebrală
mă denaturam pe buza paharului de vin
din care sorbeai şi ultima picătură de
dorinţă stacojie
până ce, într-un final, aripile maiestuoase
s-au dezintegrat

ai rămas gol în faţa privirii mele năuce
oasele încercau să-ţi iasă de sub piele
să o ia la fugă pe bulevardul castanilor
şi tu mă priveai deznădăjduit
cum îţi iau clavicula în palmă şi
păşesc desculţă pe asfaltul încins

nu ştiu ce s-a ales de tine
ţi-am zărit falangele plimbându-se pe faleză
coastele fac expediţii prin munţi
iar tâmplele s-au pensionat anticipat
îmi imaginez că încă te mai prelingi pe bulevard, printre castani
ca un melc slinos fără cochilie

warmth

2011-06-01T19:04:00.004+03:00

Cumva ai reuşit să mă scoţi din locul obscur şi neplăcut în care ajunsesem. Ştii cum e să îţi fie teamă să te trezeşti dimineaţa? O teamă nejustificată, adesea manifestată în cele mai nepotrivite locuri. Panica de care te loveşti în preajma necunoscuţilor care te-ar putea analiza în cele mai mici detalii. Ezitarea de a privi oamenii în ochi, de parcă ei nu te pot vedea dacă tu nu îi vezi. În final, izolarea la care te supui, văzută ca un balsam binefăcător pentru anomaliile cu care te confrunţi.
Însă, pentru scurt timp, am uitat de toate. Prezenţa ta îmi părea un calmant blând şi pătrunzător, pe măsură ce îţi simţeam căldura corpului armonios împletită cu fiorii metalici ai nesiguranţei mele. Am închis ochii şi m-am închipuit învăluită într-o lumină delicat gălbuie, culoarea spicelor de grâu. Îmbrăţişarea în care ne pierdeam avea ceva din beatitudinea iasomiei cumpărate din piaţa însorită a unui oraş îndepărtat, din alt timp şi alt destin neîmplinit. N-am fi putut separa fiinţa noastră în două, într-atât de asemănătoare ne erau jumătăţile de zâmbet purtate cu ochii închişi şi braţele înlănţuite. Strânsoarea creştea în intensitate, ne agăţam cu sălbăticie unul de celălalt ca doi copii pierduţi.
În realitate, nu aveam nimic în comun decât nevoia de afecţiune. Odată satisfăcută acea nevoie, ne-am întors fiecare la drumul lui, la temerile sale, la alte dorinţe de împlinit.

pierdem

2011-05-31T17:56:00.003+03:00

pierdem timp
pierdem ocazii
pierdem verdele la semafor
câteodată pierdem şi hainele de pe noi
prin vreo cameră străină
cu aşternuturi aspre şi ferestre largi
cel mai adesea te pierd pe tine
când îmi dezbrac gândurile de dantela şoaptelor tale
demult pierdute
pierdem până şi ce n-am avut, iubire
până şi ce nu vom avea

lust

2011-05-24T19:12:00.007+03:00

Îmi puteam simţi privirea cum alunecă fluidă pe conturul acelei siluete androgine. Un moment era suficient pentru acea dorinţă latentă să se trezească din amorţeala indusă. Tentaculele de mătase se îndreptau vertiginos spre gleznele-i subţiri, însă numai eu le puteam vedea. Fără a le controla, însă. Treptat i-au înfăşurat coapsele prelungi şi torsul lungi fâşii de senzaţii stacojii. Respiraţia îi părea întretăiată, a lărgit strânsoarea eşarfei violet lăsând la iveală clavicula delicată spre care dorinţa s-a năpustit năucă, urcând apoi linia dureroasă a gâtului până la buzele întredeschise ca un boboc de orhidee. I-am simţit ochii aţintiţi întrebători asupra mea şi mi-am mutat privirea spre cerul albastru orbitor. Tentaculele s-au retras şi ele, eliberându-l. A trecut tăcut pe lângă mine, fără să privească înapoi. A trecut şi m-a lăsat cu un gust de sânge pe buze.

... a.k.a. that jaw-droppin' moment when you happen to see someone and instantly picture how he or she looks naked. On your bed. Or on the floor or on the kitchen table, whatever.

lust makes us all blood thirsty freaks.

stellar

2011-05-23T17:52:00.002+03:00

Tot ce îmi puteam imagina stătea în faţa mea cu buzele întredeschise şi ochii nedumeriţi. Această plăsmuire veşnic dorită, veşnic temută a fiecărei umbre de dorinţă resimţită în fiinţa mea aştepta în tăcere un răspuns. Iar eu m-am blocat, încă neînţelegând mecanismele şi rotiţele componente ale sorţii ce mi te-au adus. Cu toţii visăm la lucruri mai mici sau mai mari, realiste sau fantasmagorice. Ei bine, eu am mers puţin cam departe cu procesul creativ şi mi-am închipuit o fiinţă într-atât de fluidă în completarea mea, încât unirea noastră ar fi fost inumană, imperceptibilă, poate chiar insuportabilă. Oamenii nu sunt pregătiţi să înfrunte perfecţiunea. Suntem atât de conştienţi (poate chiar complexaţi) de natura noastră defectuoasă încât conceptul perfecţiunii a fost abstractizat până la dezintegrare. Ajungând să mă cunosc destul de bine în lungile perioade de izolare în sine mi-am dat seama că am nevoie de o dorinţă imposibilă. Eu nu pot trăi fără cuvântul "vreau", care îmi defineşte existenţa. Astfel, în loc să-mi schimb obiectul dorinţei de câte ori îl obţineam, am întins mâna avidă către absurd. Absurdul a luat forma unei fiinţe care, la fel ca şi mine, tindea spre spargerea tiparului în cadrul căruia a fost creat. Completarea mea trebuia să vină cu o sensibilitate acută pentru frumuseţea născută din durere. Tânjeam către o obsesie care să îmi acapareze simţurile, în aceeaşi măsură în care visam să fiu obiectul obsesiei. Mă vedeam pusă pe un piedestal şi terfelită în noroiul decăderii de către aceeaşi iubire absolută, complexă. O iubire care să îmi oblojească rănile şi slăbiciunile cu aceeaşi dedicaţie cu care să îmi exploateze fetişurile ascunse cu îndemânare. I-am atribuit toate abilităţile contradictorii care să îmi satisfacă natura duală, fiind convinsă că astfel dorinţa va rămâne neîmplinită.
În teancurile de scenarii din sertarele minţii mele bolnăvicioase, această situaţie nu avea ce căuta. Şi totuşi s-a întâmplat, cu uşurinţa unei erori umane ce declanşează o catastrofă. Piesele de domino s-au dărâmat una câte una şi logica universului meu perfect pus la punct s-a năruit într-un moment. Momentul în care ne-am recunoscut în plină stradă şi ne-am oprit din drum, fără a articula un cuvânt. Doar ochii îţi vorbeau timizi şi întrebători: "Să fii chiar tu? E cu putinţă?". Am fugit fără a privi în urmă. Cum poţi face faţă unei asemenea şanse la a fi complet?

impresie

2011-05-21T19:24:00.003+03:00

avea ceva care te ispitea să îi atribui
o sumedenie de dorinţe încă neîmplinite
sub pielea crudă ca petalele de orhidee

carminul buzelor îl purta
ca pe stigmatul sorţii încă nedefinite
a cărei greutate atârna pe limbile ceasului de argint

plutea printre chipuri lipsite de expresie
cu dorul prelins pe umărul dezgolit
ca o piersică palidă

glezna timidă încerca o evadare
din îmbrăţişarea asfaltului perfid
dar sufletul era prins în alte bătălii
pe fronturi imaginare

dots

2011-05-20T19:35:00.003+03:00

Când ne-am găsit
Eram fiecare la un alt capăt al existenţei.
Călimara destinului vărsată pe treptele hazardului
Ne-a aruncat în puncte haotic desemnate
În ierarhia binelui şi a răului.
Nesiguri pe polii naturii noastre
Am căutat răspunsul în cea mai neclară pată de pe orizont,
Astfel înlănţuindu-ne în braţele firave
Ale posibilităţii unei insule.

Ţi-am spus "Vino şi află-mă cu tâmpla descusută
Insinuează-te în pântecele raţiunii mele
Până îi vei da de capăt ezitării"
Tu, insidios din fire,
Ai găsit o aţă deşirată în tivul inimii
Şi ai tras de ea până ce poftele tale
Şi-au putut croi drum spre nebuloasa din pieptul meu.
Singura lacună în planul tău meschin
A fost că nu ai intuit gaura neagră
În care intenţia ţi-ar fi orbit.
Lăcomia cu care muşcai din zăcămintele obscure de opiu
Ţi-a îndreptat pasul gol spre pieirea conştiinţei.

De atunci, eşti doar un punct neclar în orizont,
Pe care îl evit cu iscusinţa unui iluzionist.

release

2011-05-16T19:56:00.005+03:00

E ceva cunoscut la furtuna
Ce plânge în hohote la fereastra-mi
Şi nu mă refer la panica latentă
Ce mi se cuibăreşte în ochii obosiţi
Nu mă refer la nevoia
De a izbucni în torente nestăvilite
De suferinţă brută
Şi nici la fulgerele ce spintecă cerul
Cu intensitatea temerii mele
În schimb, tunetele îndepărtate
Par ecoul chemării mele mute
Către eliberarea
Din acest cavou

ache

2011-05-08T19:50:00.003+03:00

ache is never something you see coming
regardless of its nature
like a storm on a summer's day
it darkens your sky and captures your light
until you forget you ever had it
it either strikes you with lightnings
or takes its time like an endless rain
each drop a reminder
of sorrow and grief
luckily, it comes and it goes
in the same unpredictable way
so one day you can raise your head
and greet the clear sky above you

gemini

2011-05-04T19:44:00.004+03:00

eşti o prezenţă apăsătoare ca un geamăn nenăscut
pe care îl port cu mine undeva prin corp
eşti în permanenţă revoltat de fiecare pas
sau alegere greşită
îmi reproşezi indignat că sunt o inadaptată
şi că îţi e ruşine cu mine
toţi ceilalţi gemeni nenăscuţi
au fraţi şi surori grozave cu care se mândresc
iar tu dai din umeri şi spui că
am fost încurcaţi la maternitate
şi i-au dat viaţă celui
genetic programat să fie
un eşec

2011-04-26T23:47:00.003+03:00

pielea mea incearca sa iasa la iveala

de sub invelisul de sperante in van

mi-e dor sa o simt zambind prin fiecare por

ca raspuns la salutul razelor de soare

insa nu stiu, nu stiu

daca ma pot dezbraca de regrete, temeri

iluzii destramate

toate imprimate pe mine

negru pe alb translucid

asa ca vino si saruta-mi pielea

pana va fi curata ca floarea de cires

wish #5

2011-04-25T00:00:00.003+03:00

vreau o dimineata de mai

in care sa iti imbrac camasa albastra

ca sa te pot purta in buzunarul din dreptul inimii

as iesi pe varfuri din sufletul tau

ca nu cumva sa te trezesc

nu inainte de a-ti lasa

o ceasca de cafea pe noptiera

words

2011-04-23T23:17:00.006+03:00

Such lovely words out there, yet I never seem to find the right ones to say how I feel.

moody

2011-04-20T23:53:00.006+03:00

I'm having a hard time deciding whether I'm bitter, moody, or just plain fucked up.

I feel like running off to somewhere, anywhere. Well, not just anywhere. A certain place where I most likely will never go. Probably because it's only in my head.

I wish you could just show up out of the blue. We'd have coffee and stare awkwardly at each other in silence. I would hide behind a book and you would take it from my hands and smile.

I sometimes find myself thinking about your hands. I'd draw an eye in your palm, see how long it lasts until you wash it away.

I somehow see you as a hauntingly beautiful orchid I would adore to have, yet I couldn't bare have it wither in my arms.

On that note, I am now disconnecting. Indefinitely.

2011-04-19T13:11:00.003+03:00

o ora de fericire. sau mai multe, if you get stuck on the repeat button, like me.

pensule, culori, cafea si incubus. god, i love holidays.

tu nu mă visezi niciodată

2011-04-15T22:06:00.004+03:00

Făcusem un obicei din a mă strecura în toiul nopţii în camera ei. Era vară şi fereastra era larg deschisă, perdelele fluturau ca visele fluide în care era adâncită iubita mea. Ca un copil îndurerat, dormea cu buzele întredeschise şi cu un freamăt deznădăjduit sub pleoapele de mătase. Îi promisesem că voi dispărea din viaţa ei. Şi chiar intenţionam să mă ţin de cuvânt, până a început dorul să muşte din mine cu sălbăticiunea unui animal rănit. Astfel, am început să îi veghez somnul, la început cu remuşcări, apoi cu frenezie. Întotdeaua mi-a plăcut să o studiez, să îmi imprim în minte fiecare expresie, surâs, gest neînsemnat, ca să pot mai apoi să o reconstitui, ceea ce e imposibil, ea fiind într-o veşnică schimbare, ca un caleidoscop. La cea mai subtilă mişcare, îmi apărea alta. Nu am privit-o însă dormind până la acel moment.
Despărţirea mi-a înrădăcinat-o mai adânc în suflet decât mi-aş fi putut imagina. Devenisem într-atât de absent încât era mai probabil să îmi simtă cineva prezenţa în preajma ei decât unde mă aflam fizic. Nu ştiu să zic cum se simţea ea fără mine în acea perioadă, cert e că pentru mine devenea tortură curată trecerea timpului. Suferinţa era gradată pe măsura fiecărui ticăit progresiv al ceasului.
Am dat târcoale casei ei săptămâni la rând până m-am hotărât să intru. Era iulie şi era înăbuşitor de cald, nopţile veneau ca o binecuvântare răcoroasă şi ea dormea cu fereastra deschisă. Abia când toate luminile se stingeau şi noaptea se răspândea fluidă în dormitorul ei îmi făceam curaj să intru. Clopoţeii de vânt mă întâmpinau melodios, iar luna îmi încuviinţa tăcută gestul nesăbuit. Ea, cu trupul mic şi firav în patul ca un leagăn de copil, dormea de fiecare dată cu aceeaşi expresie de neputinţă. Treptat, m-am apropiat din ce în ce mai mult, încercând din nou să înregistrez fiecare detaliu. Razele lunii îi pictau pielea în argint lichid cu reflexii albăstrii de noapte adâncă. Mi-era teamă că se va opri în orice moment din a respira, într-atât de uşor îi părea somnul.
În acea ultimă noapte de veghe, durerea îi răsfrângea buza într-un geamăt uşor. Părea să încerce a spune ceva, dar niciun cuvânt nu se desluşea. Nu am mai putut păstra distanţa, m-am întins în pat lângă ea şi mi-am lipit buzele de fruntea ei fierbinte. A deschis ochii mari, uimită şi încă răscolită de visul în care era ancorată.
- Tu? Aici?
- Eu. Ce visai?
- Pe tine.
- Dar tu nu mă visezi niciodată...
- Te-am visat. Erai atât de întunecat, încercam să îţi vorbesc şi nu puteam să scot un cuvânt.
- Acum poţi?
- Aş vrea să pot...

wish #4

2011-04-13T21:05:00.006+03:00

aş vrea să mă storc de lacrimi
ca pe o cârpă îmbibată în
apă de ploaie
şi să mă întind apoi pe o sârmă
la uscat, sub soare

blue

2011-04-13T15:51:00.003+03:00

blossom

2011-04-09T23:42:00.005+03:00

Am nevoie... ba nu, nu am nevoie. Îmi doresc o iubire firavă şi proaspătă în viaţa mea ca o zi de primăvară. Îmi doresc să cresc şi să am grijă de ceva ce se hrăneşte din atenţia şi căldura mea. Nu ştiu de unde dorinţa asta. De fapt, ştiu, dar încă nu sunt hotărâtă dacă să o accept. În timp mă voi lămuri, nu poţi cere unei seminţe să înflorească înainte de a încolţi. Nici nu am nevoie de mai mult de o impresie. Nu am nevoie să transform dorinţa în nevoie. Îmi place să mă bucur de silueta ei vaporoasă, îmbrăcată în rochie albă. Îmi place să încerc să o prind şi să-mi scape mătăsos printre degete. Îmi place să rămân cu mirosul crud de pom înflorit în gând. Atât şi nimic mai mult îmi ajunge să îmi satisfac plăcerea uşor vinovată, a unui copil ce tânjeşte la vată de zahăr sau priveşte cu ochi mari un balon colorat.
Spuneam cândva că trăiesc într-o lume în care străzile sunt pavate cu paşii tăi.. ei bine, acea lume s-a schimbat mult. Străzile sunt aceleaşi, dar poartă alt nume. Paşii s-au acoperit de mulţi alţii. Lumea ne-a pierdut urma, noi ne-am pierdut unul de celălalt. Dar ne-am găsit pe noi înşine, asta e ceea ce contează. Aşa că îţi mulţumesc. Fiecare uitare face loc pentru noi amintiri.
I'm letting go of an old friend and welcoming a new one. Hello, friend! Make yourself at home in my heart.

bla si bla si bla

2011-04-07T20:55:00.003+03:00

Am ajuns la concluzia că nu o să am niciodată o variantă finită de mine. Oricât m-aş gândi că vreau să fiu aşa şi pe dincolo, presupunând că ajung să fiu în felul respectiv, o să vreau din nou altceva de la mine. Mereu şi mereu altceva. Poate nu sunt în stare să pricep sensul cuvântului "stabilitate". Până la urmă asta e. Măcar şansele de a mă plictisi sunt destul de scăzute.
Altă concluzie înţeleaptă din seria revelaţiilor random este că arta se face atunci când nu încerci să o faci. Arta se face în joacă. Abia mai târziu o să îi recunoşti condiţia când se opreşte cineva şi o arată cu degetul şi spune "Băi, ce tare e asta! Te pricepi." Iniţial, o să te uiţi cruciş la el, chiar un pic amuzat. "Chestia asta? Am făcut-o din plictiseală." Sigur, în sinea ta, orgoliul rânjeşte.
Cel mai bine te simţi când nu eşti self-conscious(chiar nu ştiu termenul în română, sau nu sună la fel de potrivit). Când eşti în semiîntuneric şi oamenii din jurul tău sunt doar siluete impersonale şi docile. Când nu te mai întrebi ce vrei şi de ce ai nevoie, pur şi simplu zâmbeşti fără gânduri.
Dacă nu prea are sens ce scriu, e de la pastile şi febră. Cică orice răceală ţine o săptămână, iar medicamentele sunt menite să te amorţească până trece răceala, nicidecum să te vindece. În cazul ăsta, o să încerc să nu mai uit să le iau. I wouldn't mind having my head in the clouds.
Pe alt plan însă, încep să mă dezmorţesc. Îmi revine starea de vara trecută, încet şi sigur. Starea de "I can change the world just because I can". Îmi revine pofta de soare, aer, muzică şi bună-dispoziţie. Chiar şi pofta de mâncare, după o perioadă îndelungată în care aproape am ajuns să fiu hrănită forţat. Am savurat azi câteva felii de pizza şi un suc de portocale, papilele mele gustative erau în extaz.
Primăvara asta promite să fie veselă şi ispititoare, cu uşoare tendinţe de schizofrenie. Dar aşa-i frumos.

wish #3

2011-04-01T23:49:00.004+03:00

vreau să îmi muşti din coaste
ca dintr-un măr pătruns de soare
cu pofta nebună a celui ce
a îndurat cea mai aprigă lipsă de
iubire

m

2011-04-01T20:09:00.004+03:00

îmi voi sfâşia fiecare haină mincinoasă
perfect mulată pe conştiinţa mea de sine
până ce voi ajunge la esenţa
minunatei mascarade

unii îşi pun temerile pe tocuri înalte
la adăpost de orice pericol sublim
alţii îşi îmbracă obrajii cu măşti elaborate
pentru a nu trăda vreo urmă de emoţie
nedorită
iar eu
cunosc atâtea versiuni posibile
toate ale mele în aceeaşi măsură
ca o matrioşcă fără sfârşit

o'clock

2011-03-29T21:13:00.003+03:00

nu mai suport sa ma atingi
cu secundele si minutele tale dizgratioase
care se intind pana la infinit
in imbratisarea lor violenta
pielea mi se transforma in praf
si se aseaza cuminte pe rafturi
nu iti mai sufar respiratia sacadata
anume plasata in apropierea
urechii mele insangerate
cum sa te fac sa intelegi
ca simpla ta prezenta imi provoaca alergii
si o angoasa permanenta
ce sapa in peretii ratiunii mele
pana la absurd?
te rog sa iti faci bagajele si sa te muti
de pe noptiera mea,
ceas nesuferit
inainte sa te spun timpului
ca il masori

wish #2

2011-03-26T22:13:00.003+02:00

să îţi pot descifra scrisul pe coala de hârtie
cu vârful degetelor şi
ochii închişi
să îţi privesc peste umăr
versurile cum dansează haotic şi
fluid cu vocea lui jim
iar tu
să îţi ascunzi surâsul în cana de cafea
ca un copil ce joacă
de-a v-aţi ascunselea cu luna

anatomie

2011-03-22T22:50:00.004+02:00

potenţialul tău de a-mi satisface
fiecare punct sensibil răsfirat pe piele
atât în exterior, cât şi în
interiorul carcasei mele fragile
se trage din toate chipurile, zâmbetele, fetişurile
şi pasiunile celor dinaintea mea
care au săpat adânc în lutul tău preţios
până la modelarea acestui complex
şi iremediabil obsesiv
specimen de viitor
bărbat

passionate purple

2011-03-17T20:31:00.005+02:00

The beauty of a woman is not in a facial mode but the true beauty in a woman is reflected in her soul. It is the caring that she lovingly gives the passion that she shows. The beauty of a woman grows with the passing years. ~Audrey Hepburn

teal

2011-03-16T15:37:00.001+02:00

It's spring fever. That is what the name of it is. And when you've got it, you want - oh, you don't quite know what it is you do want, but it just fairly makes your heart ache, you want it so! ~Mark Twain

fear

2011-03-02T21:50:00.003+02:00

Nimic nu te întăreşte mai tare decât teama. Momentul în care îţi opreşti respiraţia în vârful buzelor întredeschise, momentul care poate fi urmat fie de o linişte mocnită, fie de o furie explozivă. Dezlănţuirea unor reacţii ce te iau prin surprindere, nedându-ţi ocazia să ripostezi. Eşti lovit din plin, fără drept de apel. Dar momentul în care lacrimile ţi-au limpezit viziunea întunecată e cel în care realizezi ce a rămas. Contrastând cu teama simţită anterior, ceea ce simţi e poate prea rece şi calculat. Dar e de bine.
Îmi reordonez priorităţile, principiile şi preocupările. Şi sincer, nu dau doi bani pe ce părere au sau nu au alţii despre ce sunt, cum sunt, ce vreau.
"Şi dacă mâine ar fi să mor..." aş regreta timpul risipit pe fleacuri fără rost. Pentru că mâine e aproape şi ce-mi doresc rămâne nefăcut.

divide

2011-02-25T22:39:00.003+02:00

momentul în care te plimbi pe muchia
dintre tine şi tine
e într-un fel asemănător
cu cel în care alegi
pentru prima dată
cu care ochi te uiţi pe gaura cheii

între alb şi negru alegi
gri
aşa cum între da şi nu alegi
un nu ştiu şoptit
cu jumătate de
măsură

până la ultimul fior
ultima cărămidă
din acest zid al berlinului
din mine

2011-02-22T22:07:00.002+02:00

for S.

as putea sa trasez niste linii imaginare
de metrou
intre umarul tau si coasta mea
intre soldul meu si buza ta
rasfranta de cuvinte
patate de pofta avida
nesabuit extinsa
pana la granitele ratiunii
as putea chiar
sa opun rezistenta
pana doare mai tare
pana cedeaza legaturile
si deraiaza
metroul
lovindu-ne din plin
unul in celalalt
ma dor oasele si frigul din ele
poate la fel cum doare
o incizie la nivelul tamplei
prin care se strecoara insidios
indoiala ce ma tine departe
de tine

obsedant

2011-02-20T19:57:00.003+02:00

ca o crimă necomisă
pe care ai putea s-o faci şi-n somn
într-atât de persistent şi
iritant
e sentimentul tău de vină
mânjit pe piele şi retină
pe gânduri, gesturi, reprimări
de geamăt îngropat în
perne şi cearşafuri moi

2011-02-12T22:43:00.004+02:00

I die a little inside when
I stop to think that
I could write poems on your jawline
but most likely
I won't come near enough to
even write a word

2011-02-12T01:12:00.004+02:00

copil frumos cu buzele pline
şi ochi-nzestraţi cu farmec şi dor

nu te cunosc
şi poate
nici visul nu te ştie
în nebunia lui

aş descoperi arhipelaguri
pe pielea ta întinsă
pe întreg mapamondul
gândului meu răzleţ

şi poate
visul tău mă ştie
în goana privirii
către ce e plăcere
pătată de păcat

gin and tonic - part 4

2011-02-04T12:44:00.002+02:00

Trebuie să recunosc că nu am reacţionat la fel de bine precum mă aşteptam la această deconectare totală de tine. Cămaşa în carouri atârnată de şifonier, parfumul aproape terminat de lângă oglindă, cărţile pe care mi le citeai la 4 dimineaţa în pat până adormeam goală pe pieptul tău, toate au dispărut. Absenţa lor îmi dădea impresia că eşti atât de mort pentru mine încât nu mai e niciun obiect care să îţi păstreze amintirea, mirosul, atingerea. Pentru câteva zile n-am făcut decât să zac în pat, cu ocazionalele deplasări în bucătărie după cafea şi scrumieră. Starea aia tâmpită pe care o ai când stai la o coadă interminabilă şi fix când vine rândul tău, se bagă cineva cu pile în faţa ta. Normal, eşti revoltat şi îţi vine să faci ditamai circul. Dar nu o faci pentru că ţi-e prea silă. Cam ăsta era motivul pentru care făceam economie de mişcare. Mi-era prea silă şi aveam un gust amar în gură, oricât îmi îndulceam cafeaua.
Totuşi, la un moment dat mi s-a făcut silă şi să zac. M-am uitat în oglindă şi m-am speriat de cearcănele kilometrice şi de părul ciufulit de homeless. Aşa că am dat drumul la apă fierbinte în cadă şi am aprins nişte lumânări parfumate. Mă bucuram de liniştea din casă şi de lumina câte unui far de maşină care se plimba pe tavanul băii. Nimic nu se compară cu întunericul îmbinat cu flacăra lumânărilor şi ocazionalele faruri care îţi amintesc că nu eşti singură în ditamai universul ăsta. Am închis ochii şi m-am cufundat în apa fierbinte care îmi destindea fiecare centimetru din corp. Eram atât de relaxată încât ai fi zis că sunt high. Nu ştiu exact cât am stat sub apă, cert e că m-am ridicat când am simţit o mână cum mă zgâlţâie, speriindu-mă în draci. Când am deschis ochii, am văzut-o pe Ingrid super panicată.
- Ce naiba faci mă, vrei să fac atac de cord?
- Eu ce fac? Tu ce naiba faci, că sun la uşă de un sfert de oră. L-am chemat pe administrator să-mi deschidă, a zis că n-ai mai ieşit din casă de o săptămână. Credeam că te găsesc dracu' în stare de putrefacţie.
M-a apucat un râs isteric când am văzut-o cât era de panicată. Nervoasă, m-a împins cu capul sub apă şi a început şi ea să râdă.
- Făceam şi eu o baie, nebuno. L-ai mai chemat şi pe administrator în miezul nopţii.
- Păi dacă eşti tâmpită. Faci baie la ora asta. Hai ieşi din cadă.
- Mi-e silă. Intră tu.
- Ai tonic? Ţi-am adus gin.
- Caută prin frigider şi vino.
Eu şi Ingrid suntem colege de liceu şi facultate. Mai mult, cred că suntem suflete pereche. Semănăm îngrozitor de mult în anumite privinţe, dar în altele suntem la poli opuşi. Sincer, mă bucuram al naibii de mult că a venit, nu ştiu dacă mai ieşeam din apă la cât de dusă eram. Ginul era doar un plus. Când am văzut-o intrând în baie cu sticla de gin într-o mână, cea de tonic în cealaltă şi cu zâmbetul până la urechi, eram convinsă că o să ne facem praştie.
- Pahare nu foloseşti, Ingrid?
- De ce, ai vreo boală pe care nu vrei să mi-o transmiţi?
- Mnu, mă gândeam că ai tu, am spus cu un zâmbet inocent.
- Bitch.
A luat o gură de gin şi a început să se dezbrace, mai întâi de rochia neagră, mulată, apoi de dresurile prinse în portjartier, rămânând doar în lenjeria de dantelă neagră.
- Nu îmi aminteam că eşti atât de slabă.
Şi era atât de slabă încât îi desluşeam fiecare coastă. Sânii mici, dar fermi se făceau văzuţi prin dantela delicată, iar sfârcurile i se întăriseră. De frig sau de emoţie, nu ştiu. Mi-a luat sticla de gin din mână şi a mai luat o gură, apoi a scăpat şi de lenjerie. Şi-a băgat mai întâi degetele de la piciorul stâng în apă ca să o testeze, apoi a intrat. Nu am tocmai cea mai mare cadă din lume, aşa că era inevitabil să ne atingem. Sticla de gin ajunsese la jumătate, iar de tonic uitasem amândouă complet. Apa începea să se răcească, aşa că Ingrid a dat drumul la apă fierbinte. Ne priveam fix, fiecare la un capăt al căzii. Ochii mari şi negri, tiviţi cu gene lungi şi curbate, stăruiau asupra mea, iar buzele roşii îi tremurau uşor. Am golit sticla şi mi-am plimbat degetele pe pielea ei, dinspre picioare până la gât. Apa începea să curgă afară din cadă, prelingându-se pe gresia albastră. M-am lipit de ea şi i-am lins buza de jos până a cedat şi m-a sărutat apăsat.
Tot ce îmi mai amintesc e că m-am trezit a doua zi pe la prânz în pat, cu mâna lui Ingrid pe şoldul meu gol.

Vintage love #1

2011-02-02T10:38:00.003+02:00

Pasiunea mea pentru lucrurile vintage a debutat la o vârstă fragedă, când exploram entuziasmată cutia cu bijuterii a bunicii. Îmi plăceau în special piesele arămii, asupra cărora timpul îşi lăsase amprenta prin acea patină acuzată de mulţi că ar devaloriza obiectul. Eu, în schimb, cred că în ea constă întreg farmecul.

Cu toate că mă ornam ca pe un tort cu toate bijuteriile deodată de parcă ar fi fost bomboane şi apoi mă învârteam prin sufragerie unde bunicii ascultau un disc cu muzică veche la pick-up, aveam anumite preferinţe. În topul acestor preferinţe era o broşă de argint în formă de fluture lucrată în cele mai mici detalii. De câte ori o purtam, credeam că fluturele cu aripi argintate îşi va lua zborul de pe bluza mea şi va dansa graţios printre florile parfumate ale bunicii. Dar nu o făcea, stătea cuminte la locul lui, fluturând delicat din aripi. Am primit acea broşă la 17 ani de la bunica mea, nu înainte de a-mi povesti pe unde hoinărise acel fluture, poate ca să mă facă să am mare grijă de el.

Broşa era în familie de mai multe generaţii, dar cea care o primise a fost bunica bunicii mele, o balerină talentată cu ochii negri şi piele albă ca marmura. Amalia, căci aşa se numea, avea o constituţie firavă şi delicată, dar o personalitate puternică şi efervescentă. Iubea muzica şi teatrul, era prezentă la toate premierele şi ajunsese să îi îndrăgească pe actori. În special pe unul dintre ei, un tânăr cu bucle ciocolatii şi ochii verzi. Era, desigur, sărac, dar talentat şi plin de pasiune. Amalia îi sorbea fiecare cuvânt, îi remarca fiecare gest când era pe scenă. Şi cum ar fi putut el să rămână indiferent acelei nimfe în dantelă albă din primul rând? S-au cunoscut în culisele teatrului, unde Amalia intra cu uşurinţă şi încredere. Îşi vorbeau mai mult din priviri, dar se înţelegeau perfect.

Nathan i-a dăruit Amaliei singura amintire pe care o mai avea de la mama lui, această broşă de argint. Dar dragostea lor a fost una imposibilă. Părinţii ei au aflat şi i-au interzis să îl mai vadă pe actor. În plus, i-au găsit un soţ de familie bună. În ciuda împotrivirii şi lacrimilor nesfârşite, nunta a avut loc, iar Nathan a dispărut din viaţa Amaliei. Dar nu şi din amintirea ei, căci a păstrat broşa. I-a dăruit-o fiicei sale la 17 ani, cât avea şi ea când l-a cunoscut pe Nathan, nu fără a-i spune povestea acelui fluture de argint, ceea ce a devenit o tradiţie de familie.

shhh

2011-01-27T17:09:00.007+02:00

I never was much of a talker
I like to stand in the middle of a crowd
and listen to other people's conversations
as if they were my closest friends
when in fact, they're complete strangers
but they never mind
so I smile politely when one of them tells a joke
and I nod in agreement during a speech
like one would do at a party
where you try to mingle and
socialise
but the truth is I only do it because
I never was much of a talker
and strangers are much more understanding
when you don't say a word

for honey

2011-01-22T00:18:00.006+02:00

every thought of you
I paint it red

Fiecare şoaptă să îţi devină cuvânt
Aşternut pe hârtie sau pe buze pline
ale necunoscuţilor ce
zâmbesc fără să ştie
că tu vezi în ei un întreg univers

Fie ca universul tău
să fie unul şi acelaşi
cu al meu
sau măcar în vecinătatea lui
să scoatem capul pe fereastră
şi să ne spunem, între două guri de cafea
o reţetă nouă de
dulceaţă de vise.

je t'adore

La mulţi ani!

unlock me

2011-01-19T21:27:00.004+02:00

Îmi voi încorseta dorinţa
în restrângeri defectuoase
până la ultima suflare
ostenită pe buzele-mi
răsfrânte
în tremurul aşteptării
celui ce va să vină
cu cheia.

easily abused

2011-01-12T20:58:00.003+02:00

Shallow intentions bruise the hardest
my skin, my heart
both
under the ever so inviting
weight
of every little thought
tainted with guilt
and smudged with remorse

So I've become
easily abused
by my own craving and
obsession
with pain
for the sake of pleasure

wish #1

2011-01-11T21:11:00.004+02:00

să avem în comun
doar nebunia şi ocazional
dorinţa inexplicabilă de a ne
îmbrăca în raze de soare
şi nisip
în loc de cearşafuri

2011-01-06T20:42:00.000+02:00

shiver

2011-01-06T15:24:00.003+02:00

Ciudata senzatie mi se imprima in piele... si nu stiu daca frigul vine din mine sau din afara mea. E ca o dantela neagra care iti acopera corpul delicat, dar dureros. O durere muta, ce se insinueaza pe neasteptate, cu care ma obisnuiesc ca fiind parte din mine. Nu stiu cand a inceput sau cand se va termina. Stiu doar ca o port cu mine, ascunsa de privirile intrebatoare ale celor din jur. Asa ca... nu intreba nimic. N-as sti ce sa raspund.
Azi, totul pare mort. Aerul, timpul, lumina. Mai ales lumina, devenita panza fumurie asternuta peste culori. Ma doare pielea.. ma doare lipsa de soare. Si orice atingere am impresia ca imi va lasa o vanataie purpurie, chiar si atingerea vantului. Si mi-e frica de mine si de starea asta care nu stiu ce cauta in mine si pentru cat timp ma va bantui. Timp pretios, de a carui trecere sunt dureros de constienta.

Yann Tiersen - Summer 78

Asculta mai multe audio diverse

2011-01-05T21:41:00.004+02:00

La sfârşitul zilei, sunt fericită dacă:
- am băut o cafea cu lapte
- m-am simţit bine în pielea mea
- am râs sau măcar am zâmbit sincer
- am ascultat muzică bună
- am văzut poze frumoase
- am pictat sau desenat puţin
- am scris ceva, măcar o frază, un gând
- am văzut un film sau un serial bun
- am mai schimbat ceva prin camera mea
- am primit o îmbrăţişare
- am făcut ceva ce n-ar trebui să fac, dar care îmi place
- aştept ceva de la ziua de mâine

goodbye 2010, hello 2011!

2010-12-31T23:20:00.008+02:00

Well, adevărul e că scriu postarea asta la 5 dimineaţa şi e deja 2011. De ce apare pe 2010? Because I wanted to end it with a bang. Şi alt adevăr ar fi că, dacă mă întreabă cineva ce am făcut în 2010, probabil o să-mi vină în minte ridicol de puţine chestii. Aşa că dau un browse prin arhiva blogului şi un refresh memoriei mele.
Ţin minte o iarnă în care scriam frumos despre sentimente pentru a compensa lipsa lor. O iarnă în care încă speram în ceva ce ştiam că nu are sens, în care visam la mare parcă în ciuda frigului şi a zăpezii. Una cu multe filme pe care le-am ales bine. Cred că încercam să umplu golul acela cu tot ce prindeam, tot ce aducea într-un fel cu ceea ce nu aveam, fie că era vorba de filme, muzică sau cărţi. Şi cum aş putea să uit de serile acelea în trei, cu cafe latte şi o mulţime de destăinuiri?
Primăvara mi-am revenit treptat din amorţeala auto-indusă şi am început să resping elementele nocive din fiinţa mea. Am exorcizat o nevoie bolnăvicioasă de a iubi până la epuizare printr-o povestioară numită 'sans toi' la care ţin mult. M-am îndrăgostit iremediabil de cafea şi de dragostea cuiva drag pentru cafea. M-am reîndrăgostit de Skins. Şi am început să visez la o scăpare. La evadare. Am făcut planuri pentru vară, pe care o aşteptam mai mult ca niciodată.
Hm... despre vara mea aş putea scrie romane întregi. Nici nu ştiu cu ce să încep. Din iunie sunt vegetariană. Am scris, am aberat, am visat. Şiii am fost la mare, which was the best damn thing in my life so far. M-am îndrăgostit de mare, soare, nisip, valuri, noapte, nesomn, white horse, bere, tequila, salem mentolat, tricou cu the doors, muzică genială, dans pe bănci şi lângă boxe, piele bronzată, poftă, dorinţă. Am mai fost în Ungaria şi Turcia. Am făcut poze. Am mai scris. Am mai visat. Am desenat. Şi... m-am întors acasă, schimbată în bine, zic eu.
Toamna... ei bine, toamna a fost un pic dură, având în vedere că a venit după o astfel de vară la care am continuat să visez încă ceva timp, până am rămas doar cu dorinţa asta fără limite, fără minte, care îmi răscoleşte simţurile. Mi-am transpus focul, cum observ că tind să-l numesc lately, în mai multe domenii. M-am apucat de pictat, de făcut brăţări şi alte chestii handmade. Am făcut puţin voluntariat. Am încercat să mă focusez pe şcoală. Anything to keep me busy. Asta până am fost prea busy, moment în care pur şi simplu aveam nevoie de o pauză.
Decembrie. Luna mea preferată din an m-a dezamăgit anul ăsta. Cred că trei sferturi din ea am plâns zi de zi. Dar m-am liniştit după un Crăciun decent în familie. Am făcut globuleţe şi alte decoraţii de Crăciun, am făcut fursecuri în formă de stele, la fel şi tortul. Probabil ca să-mi pun dorinţa pe fiecare stea, poate-poate se împlineşte. O zi de naştere frumoasă, prieteni frumoşi, muzică bună, în sfârşit relaxare şi... speranţă. Speranţa că fiecare zi de mâine va fi mai bună decât azi. Ah, şi multe planuri pentru viitor.
Pun punct şi o iau de la capăt. Multe de învăţat, de iubit, de amintit din 2010. Dar şi multe de uitat. Let's make the best of this one, shall we?

Happy New Year!

reality check

2010-12-29T23:55:00.006+02:00

I hate it when I see myself in other people because usually I'm not there.
I hate it when I let others convince me of how I truly feel.
I hate it when I'm too stubborn to get over things like embarassment or fear in order to set things straight.
I hate it when I wake up in the morning not knowing how I feel.

But the truth is... I love it when I deal with things I hate and fix them in my own way.
'Cause at the end of the day, we're all alone. Don't mistake this with being lonely.
At the end of the day... I am my one and only friend. So I'll look after myself.

Totul e frumos şi bine până îţi dai seama că e doar în capul tău. Nu aştepta niciodată de la ceilalţi răspunsuri la întrebările pe care ţi le pui în gând.
Realitatea e relativă, niciodată nu va fi aceeaşi pentru toţi.

Totul se întâmplă cu un motiv. Haos organizat.

...

Şi mă visez la mare, într-o noapte înstelată cu chitări pe plajă şi o sticlă de vin. Acolo nimănui nu-i pasă ce e real şi ce nu.

18

2010-12-28T22:32:00.004+02:00

E momentul în care îţi dai seama că a luat sfârşit căutarea de sine. Deja cam ştii cine eşti, cine nu eşti şi cine ai vrea să fii, măcar în linii mari. Restul se rezolvă de la sine, cu un pic de încredere, noroc şi perseverenţă. E momentul în care îţi îmbrăţişezi libertatea proaspăt atestată legal şi ţi-o personalizezi astfel încât să nu o confunzi cu libertatea altora. Îmbrăţişezi haosul, în a cărui organizare ai mai mare încredere decât în orice set de reguli impuse. Ai îmbrăţişa pe oricine, doar ca să poată simţi focul din tine. Teamă că te vei arde? Nici gând. Durerea are şi ea un rost, unul bine întemeiat: să îţi aducă aminte că trăieşti. Şi viaţa ne este dată în mod constant şi repetat pentru a ne atinge sau chiar depăşi limitele impuse de noi sau de alţii. E ciudat, nu? Să ştii că depinzi de tine, nu de alţii. Ei, mie îmi place. Da, da.
Postul ăsta îl scriu pentru mine. Îl voi reciti de câte ori voi uita ce s-a schimbat odată cu ziua de ieri. Ok, ai putea să zici că viaţa cuiva nu se poate schimba de pe o zi pe alta decât în cazuri excepţionale. Vezi tu, mie îmi plac excepţiile. Şi nu pentru că ar confirma regulile, ci pentru că te lasă să faci abstracţie de ele şi să gândeşti outside the box. De câte ori o să mă simt neputincioasă şi down, o să îmi aduc aminte de senzaţia asta. Nu se compară nimic cu ea. Poate doar prima oară când ajungi pe plajă şi simţi nisipul cald sub tălpi şi auzi atingerea înspumată a valurilor cu ţărmul şi vezi albastrul-verzui care se întinde mai departe de orizont. Iar tu, oricât de mic ai fi faţă de tot ce poţi cuprinde cu privirea, eşti mare prin ceea ce vezi, auzi, simţi. Mai ales prin ceea ce simţi.
Am 18 ani şi pornesc la drum fără bagaje, doar un rucsăcel în care îmi port inima şi aparatul foto. Inima să o fac bucăţele şi să mi-o împrăştii prin lume, până când va ajunge la persoana potrivită. Aparatul foto pentru a păstra amintirea fiecărui loc, lucru, suflet pe care îl voi întâlni. Iar sufletul? Un abur care se plimbă încoace şi încolo, hoinărind necontenit. :)

there is a fire inside of this heart

2010-12-24T00:02:00.008+02:00

abandonnez tous vos sens au plaisir, qu'il soit le seul dieu de votre existence

Mai întâi a fost o privire.
Apoi o atingere,
urmată de un fior devenit geamăt,
şoptit de buze pătate de vină.
Dorinţa rămâne atârnată de un fir de şansă,
posibilitatea infimă de a ne intersecta gândurile pătimaşe.
Logica nu are ce căuta în ecuaţia noastră.
Pură ficţiune născută din fetiş.
Imagini disparate în colajul scenariilor ce
îmi incită cearşafurile
mult prea reci pentru focul din mine.

cold

2010-12-01T22:53:00.004+02:00

Nu am mai aberat liber pe aici de nici nu mai ştiu când, but the time has (finally) come. Şi încep cu un subiect vechi, poate prea vechi. Spuneam la un moment dat că ar fi mai uşor dacă pur şi simplu n-ai mai exista. Asta mă împiedică de la a spune că nu mai exişti pentru mine. Exişti, dar rar, când întrevăd timbrul tău vocal în alte şoapte insinuante, sau în seri ploioase care mă duc cu gândul la alte ploi ce au săpat adânc în pereţii stâncilor mele. Ploi provocate de tine cu un simplu gest sau umbră de surâs.
E genul de frig care nu te izbeşte dintr-o dată, ci se imprimă în zidurile albastre şi apoi în piele. Ca un criminal în serie care vrea mai întâi să te cunoască şi să te simţi confortabil în preajma lui, înainte să te sugrume cu mănuşi albe. Imaculat. O stare gri pe care o plângi incolor, cu ochii larg închişi. Senzaţia pe care o ai când ţii o ţigară între buzele uscate şi vântul îţi stinge ultimul chibrit. Primul gând e "futu-i!", al doilea e ceva mai complicat: "şi acum?". Şi acum îţi zici că îţi bagi picioarele şi că e ultima dată când pleci de acasă fără brichetă.
Cred că într-una din dimineţile astea o să mă dau jos din pat şi o să observ că mi-au rămas exuviile printre cearşafuri. Apoi o să dau foc cearşafurilor până nu mai rămâne nimic din mine. Câteodată vreau pur şi simplu să îmi ies din piele. Să îmi abandonez corpul în plină stradă şi să hoinăresc încoace şi încolo ca aburii pe care îi expirăm iarna, când ne prefacem că suntem trenuleţe. Şi îmi bate iarna în geam şi eu o ignor şi ea intră prin efracţie cu frigul albastru de care ziceam mai sus. Mă sperie şi mă incită faptul că mai am o lună de ignoranţă, o lună de inocenţă şi de nepăsare. Aşa că o să fac tot ce-mi trece prin cap, tot ce îmi face cu ochiul şi tot ce-mi provoacă plăcere. Am timp destul să mă gândesc la consecinţe. După.
Da... cred că cel mai bine e să mă las pe seama instinctului. Până la urmă, gânditul m-a dus numai în locuri incomode care mi-au declanşat claustrofobia. Poate instinctele mă vor duce în locul ăla călduţ şi plăcut după care tânjesc de ceva vreme..

gotta love your man

2010-11-21T01:18:00.003+02:00

you sink your fingertips into my
flesh like
burning blades of
infinite desire

what on Earth could make you
play with me like
a puppeteer
pulling my strings until they
eventually disintegrate ?

'girl, you gotta love your man', he sings
with a deep, penetrating voice
casting a spell on what's left of
me

lying here
with a torn bra and a torn
heart

2010-11-19T17:26:00.005+02:00

he spends the afternoon between your thighs

iti imbraci disperarea in
lenjerie dantelata
fard cenusiu si
fum
cu maiestria unui iluzionist

pana la ultimul gand
pana la ultima atingere
a pielii
cu usurinta unui
fulg

ce dacă iubirea

2010-11-16T21:02:00.004+02:00

Ce dacă iubirea
îşi plimbă caninii pe gâtul meu gol
cu cel mai pur şi calculat
sadism ?
Ce dacă buza răsfrântă-am pictat-o
cu cea mai stacojie
dintre ispite ?
Ce dacă şoapta se prelinge
cu glas de pelin
pe marginea coapselor mele ?
Ce dacă eşti tu cel care-mi soarbe
mireasma de cafea
a pielii ?
Ce dacă eu reneg iubirea
când păcatul mi-aleargă prin vene ?

2010-11-09T16:20:00.001+02:00

"Sometimes it seems the harder you try to hold on to something or someone the more it wants to get away. You feel like some kind of criminal for having felt, for having wanted. For having wanted to be wanted. It confuses you, because you think that your feelings were wrong, and it makes you feel so small because it’s so hard to keep it inside when you let it out and it doesn’t come back. You’re left so alone that you can’t explain."
- Henry Rollins

Întâmplări în gara oraşului - Matei Vişniec

2010-11-08T20:09:00.003+02:00

Nimic nu e mai frumos
decât să te plimbi toamna printr-o gară
înaltă
călătorii stau liniştiţi pe valizele lor
înţeleptul îi priveşte cu milă printr-un ochean

bărbaţii ascunşi în sălile de aşteptare
îşi numără pe furiş ţigările din tabachere
toate trenurile vin şi pleacă la ora unu
toate ceasurile cântăresc împreună
30 de kilograme

eu mă aşez la o masă în restaurantul gării
şi cer un măr tăiat în felii subţiri
la difuzorul peronului cineva recită
ultima parte din Mahabharata
un călător singuratic îmi cere permisiunea
de a se aşeza la masa mea
eu îl privesc o vreme şi spun plictisit
nu

totul.

2010-11-08T15:16:00.018+02:00

"emanând dorinţă ca o sticlă de rom"
*

"iar tu vei rămâne singură frecându-te la ochi
scuturată de farmec şi de deochi
dezbrăcată de dictatura ta de mătasă"
*

"sub umbra lui, inima mea, îndoliată inima mea
îmi curge prin coaste şi prin sacou, se suie pe cer şi se face o stea"
*

"aş fi vrut să-i spun că nu cunoaştem şi nu putem spera să cunoaştem mai mult decât corpul femeii pe care o iubim şi dinţii ei atingându-ne pielea undeva sub claviculă"
*

"ca să îţi scoţi odată colţii din gâtul somnului meu"
*

"şi orhideea spumoasă a unei nopţi de amor ca o sticluţă de parfum franţuzesc ambalat într-o hârtie de brahms"
*

"va muşca vreodată răsăritul din inima lor?"
*

"aş vrea să fiu culoarea albastră din curcubeul tău, Soare"
*

"amorul nostru a fost ca o bomboană învelită în staniol :
dulce dar ceva scârţâia foarte tare..."
*

Mircea Cărtărescu, tumblr, coffee, dreams, desire.

I wish I had...

2010-11-03T21:47:00.003+02:00

... a lava lamp to make my sleepless nights less dark ...

... a dreamcatcher to keep my demons asleep ...

... new books to read on rainy days ...

... a huge teddy bear to hug whenever I feel like it ...

a cup of coffee just the way I like it :)

green

2010-10-15T21:17:00.004+03:00

ochiul este al lui honey. :)

Maybe

2010-10-06T19:57:00.004+03:00

Don't hate yourself in the morning.
Sleep until noon!
Maybe the guilt in your eyes will be long since gone by then
And your lips won't tremble
And your heart won't ache
At the sight of the one to blame
For the bruises on your ego
And the blood stains on your hands...
Maybe the mirror won't crack
Of shock at the thought
You are its reflection.
But then again...
You may be schizophrenic, but at least you have each other.

...

2010-10-02T22:49:00.003+03:00

Îmi intră frigul pe sub piele şi nu reuşesc să-l smulg din rădăcinile insinuate adânc în fiinţa mea mică şi zgribulită. Nici măcar aburii subtili de iasomie ai ceaiului nu mă dezgheaţă câtuşi de puţin. Buzele rămân întredeschise în încercarea lor de a elibera o şoaptă care să te caute. Şi e toamnă şi nu mă pot opune unei stări generale de nesiguranţă, ca să nu mai zic de panica latentă care aşteaptă un semn cât de infim ca să izbucnească. Îmi repet obsesiv că totul se întâmplă cu un motiv, aşa că îl caut neîncetat. Fără succes, însă. Mă sperie lipsa soarelui şi mă lasă lipsită de zâmbet. Caut razele de soare în fiecare frunză gălbuie căzută pe aleile parcului. Caut un petic de albastru curat prin griul uniform al cerului. Caut un fior de căldură în fiecare privire goală a trecătorilor fără chip. Nimic... un nimic prea fără limite şi prea neîncetat. Şi e abia la început...

1 octombrie

2010-10-02T01:45:00.002+03:00

Mulţumesc pentru o zi frumoasă.

3

2010-09-25T20:15:00.003+03:00

The thing about dreams
is that they tend to disappear
when you open your eyes
- or so you said.
But you see
the thing about dreams
is that I tend do have them
with eyes wide open
and a full heart.
You didn't quite get it
so you asked with a frown
how can life feel so alive
and still feel like dying ?
how can opposites combine ?
I smiled and replied
it's like when we hold hands :
our souls interwine.

2

2010-09-22T21:45:00.005+03:00

Laughter, friends, sunshine, candy scented air, nail polish, green apples, crayons, feathers, summer songs, many, many photos, warm, fuzzy feelings, grapes, hugs.. this was, in brief, my day. A beautiful day. Lately, every sunny day turned out to be a good day, whether I'd spend it outside in the swing with a book and hot chocolate, or in town with my friends, just walking around in the sunlight and talking about random things. Sometimes, everything just feels right. Like today.
Lazy evening with Jim softly singing "Indian Summer" in the backgrown. I looked at so many amazing photos that I'm determined to take some too on one of these sunny days. I feel like going with my friends on a trip somewhere in the middle of nowhere, in the middle of nature. I can't wait to get my driver's licence so I can go anywhere, whenever I want to. Hope to get it until next summer. I miss the sight of blossomed fields of poppies or lavender -especially the scent of lavender- and the liquid flow of a scarf in the wind. I miss rushing on a neverending highway and watching how the landscape changes along the road. I miss waking up in a morning with clear sky and saying to myself: this will be a great day.
I love you the best, better than all the rest. What other way to love than with all your heart and soul?

The Doors - Indian Summer
Asculta mai multe audio diverse

1

2010-09-20T20:23:00.005+03:00

I fail to see the difference between what I want and what I need because, lately, they've had the tendency to be one and the same: I crave for sunshine, desire the sea, long for sand and dream of endless summer nights... I keep them safely locked inside my trembling heart until we meet again. Meanwhile, I'll be counting months and days and hours and minutes of oh so cruel time that keeps us apart.
As I cannot change the course of time, nor can I sleep throughout the autumn, winter, and most of spring, I've decided to keep my eyes wide open in search for new desires and new needs which I can tend to while I wait for my most wanted summer bliss. For instance, I shall keep myself surrounded by loving people, so they can warm my empty shell. I shall not stray too far from them, unless the ache increases. Then, I shall mend in silent, solitary hours, when not a soul approaches as I will not be in reach. Restless times will come.. but they will be surpassed, as winds will blow away the leaves and rain will wash away the tears. Winter will come as a time of sleep and needed rest. I shall cover myself in a thick blanket of stainless snow, and I shall grow and I shall know... that time will give me back my glow. Eventually, I will reborn with the sun, soft, pale rays of light will open my eyes and then, oh, then I shall see at last that summer is near. My dear.. my beloved friend. You have sickened me for life, my raw, young life. May God give me as many summers as I can take, for I cannot get enough of you...

2010-09-14T20:45:00.004+03:00

Când optimismul devine ceva de care te agăţi cu înverşunare doar ca să nu devii depresiv, e clar că ceva e în neregulă. Când primul lucru pe care îl vezi dimineaţa este ecranul telefonului în graba de a opri alarma de la 7, şi nu cerul senin al unei dimineţi târzii, lumea devine parcă un loc mai trist. Iar când te trezeşti la o oră atât de infernală şi nici măcar nu crezi că merită să o faci, o părticică infimă din tine moare. Un 3 în 1 nu se compară cu o cafea la ibric făcută de tine, un covrig nu se compară cu cerealele cu lapte mâncate în pat, iar feţele apatice ale colegilor la fel de "bucuroşi" să fie la şcoală ca şi tine nu aduc deloc cu chipurile sărutate de soare, vânt şi sare pe care le zăreai pe ţărmul mării.
Brusc, lumea e un loc mai gol şi mai rece în care nu îţi mai găseşti locul. Înghiţi în sec, dar deja eşti cu gândul departe, departe.. şi te vei întoarce acolo unde tu, soarele şi marea formaţi un triunghi amoros perfect echilibrat. Patience..

And the streets don't change, but maybe the name..

2010-09-12T22:36:00.003+03:00

Pentru că e duminică seara şi mi-era dor să scriu sau, mai bine zis, aveam nevoie să o fac. Pe lângă faptul că oficial e sfârşitul vacanţei, verii and so on, am senzaţia aia ciudată de "nu ştiu dacă vreau să fie mâine".. şi nu pentru că vreau înapoi la mare şi vreau soare şi somn şi fericire. Normal că îmi doresc toate astea. Mai degrabă pentru că ştiu ce am de făcut până să ajung din nou acolo. Şi mai ales pentru că nu vreau să mă întorc la ce eram înainte de vara asta. Sper să nu mă schimbe şi absenţa ei. Mi-e bine aşa, am prietenii şi muzica şi visele şi amintirile. Nu îmi mai trebuie altceva, doar voinţă şi determinare.
Într-o notă mai optimistă, voi scrie un scurt wishlist ca şi punct de reper pentru viitor:

- cât mai puţin timp petrecut în casă
- cât mai multe zâmbete şi îmbrăţişări
- cât mai binedispusă
- să fac poze, să desenez, să pictez, să scriu
- să cânt la chitară
- să citesc
- să merg la teatru
- să fac planuri pentru vara viitoare
- să îmi decorez camera
- să cresc
- să am răbdare

Îmi doresc şi vă doresc o toamnă cât mai frumoasă şi, pe cât posibil, senină! :)

where will we be...

2010-09-02T01:14:00.003+03:00

... when summer's gone?

summer's (almost) gone

2010-08-31T23:35:00.003+03:00

Mi-am inceput vara cu optimism si nenumarate planuri. Nu stiu cate din planurile astea le-am dus la bun sfarsit, dar macar am aceeasi dispozitie pozitiva si la sfarsitul unei veri de departe cea mai frumoasa de pana acum. Nu stiu daca frumoasa e cuvantul potrivit... a fost cu siguranta speciala, pentru ca acum sunt impacata cu mine. Am atins armonia de care aveam atata nevoie. Acum imi doresc doar sa o pot pastra neperturbata. Mi-am redescoperit iubirea pentru mare, o iubire care se intinde pana la orizontul din mine. M-am apropiat mai mult de oameni deosebiti care stiu sa imi fie prieteni no matter what. Am mers peste doua mii de kilometri cu masina si coloana sonora a drumurilor lungi era invariabil discografia the doors. Am ascultat muzica buna si am vazut multe filme. Am vazut oameni frumosi si le-am simtit zambetele sincere. Am stat noaptea pe malul marii, privind cerul, am ascultat valuri si chitari. Am pictat fluturi si am scris poezii despre necunoscuti. Am iubit tot ceea ce era de iubit, asa cum mi-am propus.
Am un singur regret: ca s-a terminat atat de repede.. dar ne vedem vara viitoare in white cu un shot, o bere si un salem, cu nisip in conversi si sare pe buze :)

jasmine

2010-08-24T23:16:00.005+03:00

04.08, Turkey

Will you release me with a kiss? she asked
In a whisper as soft as the sea.
She held my hand with a ferm grip
And stared me down
With eyes of a disturbing depth.
My knees were weak, my hands were cold
But how my lips were burning!
The shred of sanity in me replied
With a strong, determined voice:
No, I will not
As your release would be the death of me.
She gazed at me with darkened eyes
And gently pressed her fingertips upon my lips
Leaving fingerprints like a killer on a crime scene.
She sighed and I
Felt like I've told a child that Santa Claus
Is just a cheap and nasty fake.
Was it the sunlight in her hair
Or maybe the cool breeze with jasmine scent
That drove me insane
As I stood on the edge of the road
And inhaled, and exhaled...
And played her game.

back.

2010-08-24T00:52:00.003+03:00

M-am intors fara nicio intentie de a va povesti ceva concret. M-am intors cu sufletul curat, inca stropit de valuri inspumate. M-am intors cu nisipul printre degetele de la picioare si cu pielea sarutata de soare. In nari pastrez un miros oriental de mare condimentata cu sare din belsug. M-am intors cu amintiri estompate ale unor chipuri pe care nu le voi mai vedea niciodata si acorduri de chitara care imi vor calauzi visele in nopti reci si indepartate. M-am intors cu un dor mai mare decat mine, acela de a iubi fara minte, fara scop, fara destinatie, fara limite. Si voi iubi tot ceea ce merita iubit.
P.S.: O sa revin zilele astea cu poze.

Plec.

2010-07-31T23:45:00.003+03:00

Peste aproximativ trei ore plec spre Turcia. Sunt vreo 1200 de km de mers cu maşina, dar nu pornesc cu gândul că o să fie obositor sau ceva de genul. Am mai fost, aşa că ştiu la ce să mă aştept. Îmi plac mult drumurile lungi cu maşina. Poate nu chiar atât de lungi. Dar îmi place să mă uit pe geam şi să văd cum se schimbă peisajul, oamenii şi cerul. Voi urmări soarele de la răsărit până la apus şi el mă va urmări pe mine. Se va asigura că ajung la destinaţie cu bine. O să stau în jur de două săptămâni, fără net, fără telefon (sau cel puţin aşa mi-am propus) şi fără trecut. O să fiu doar eu şi aparatul de fotografiat, căştile, discografia the doors, marea, nisipul, soarele, o carte bună, blocul de desen, creioanele colorate, o agendă neagră neîncepută şi mult timp la dispoziţie să mă relaxez. Poate sună selfish că vreau să petrec timp cu mine, dar sunt doar self preoccupied. Vreau să mă pun pe picioare înainte să se termine vara şi să îmi stabilesc nişte repere pentru viitor, nu să bâjbâi orbeşte. M-am lăsat prea mult timp purtată de vânt şi nu pot să zic că m-a dus în locuri prea grozave, aşa că vreau să-mi aleg singură direcţia, chiar dacă se dovedeşte a fi una greşită.
Aşa că vă las cu zâmbetul pe buze şi vă spun see you soon!

de la mare..

2010-07-29T22:38:00.002+03:00

M-am întors de la mare cu un bagaj de amintiri greu de dus, tocmai pentru că sunt numai amintiri frumoase. Pe cele nedorite le-am lăsat acolo, să fie purtate de valuri şi izbite de stânci. Mi-am umplut geamantanul roşu din piept cu scoici, nisip şi oameni frumoşi până a început să pulseze de presiune şi cusăturile ameninţau să cedeze. Am oftat şi am tras resemnată fermoarul, conştientă că marea nu ar încăpea cu totul într-un geamantan, oricât de mare ar fi acesta. Şi l-am cărat cu greu până acasă, pentru că îmi tăia respiraţia de câte ori mai aruncam un ochi înăuntru. Odată ajunsă acasă, l-am deschis şi am constatat cu uimire că nu mai aveam decât o scoică, un val şi un firicel de nisip, dar era în continuare la fel de greu.
Iar tu... nu mai încapi demult în geamantanul meu.